Blocuri în pericol din cauza lipsei expertizelor seismice

duminică, 24 august 2008

Blocuri în pericol din cauza lipsei expertizelor seismice

Nici unul dintre imobilele din Vâlcea nu a fost expertizat după noile norme în domeniu, apărute în anul 2006, pe motiv de lipsă a banilor. În perioada 2000-2007 au fost expertizate numai … două blocuri dintre cele 21 vizate (G3 situat pe strada Grigore Procopiu şi A6 amplasat pe strada Antim Ivireanul), ambele fiind încadrate în clasa II şi respectiv III de risc seismic. În cazul unui cutremur, vâlcenii sunt la mila sorţii. Prefectul Radu Renga a propus expertizarea tuturor blocurilor care se mansardează.

Lipsă de bani pentru expertize

În urma şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute s-a pus din nou problema lipsei expertizelor de risc seismic la imobilele din Vâlcea. Participanţii la şedinţă au ajuns la concluzia îngrijorătoare că vâlcenii care locuiesc în imobile mai vechi sau mansardate recent se află practic în voia sorţii în cazul unui cutremur. În Râmnicu Vâlcea nu se respectă în prezent prevederile Ordonanţei de Urgenţă 20/1994 republicată, care conţine măsurile necesare pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.

Nici o clădire expertizată după noile norme

Nici o clădire din judeţ nu este la ora actuală expertizată după noile norme, în vigoare din anul 2006, toate expertizările făcându-se pe baza vechilor norme. Autorităţile au dat de fiecare dată vina pe lipsa fondurilor pentru faptul că nu s-a reuşit până acum o expertizare unitară a tuturor clădirilor vechi. În perioada 1993-2000, la Vâlcea au fost expertizate tehnic 31 de blocuri de locuinţă, reieşind la momentul respectiv că nici unul nu necesita intervenţii la structura de rezistenţă.

În perioada 2000-2007, au fost identificate 21 de blocuri care necesitau expertizare dar, cu cele 90 de milioane de lei alocaţi pentru acest lucru în anul 2001 de la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei nu s-a reuşit decât expertizarea a două blocuri: G3 situat pe strada Grigore Procopiu şi A6 amplasat pe strada Antim Ivireanul, încadrate la momentul respectiv în clasa II şi respectiv III de risc seismic. În urma modificării normelor pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor s-ar fi impus însă o reexpertizare a tuturor clădirilor expertizate până în 2007, dar şi a celor care nu au fost deloc expertizate.

De asemenea, în anul 2008, au fost centralizate şi înaintate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei pentru expertizare 57 de blocuri de locuinţe, dintre care 45 sunt în Râmnic şi 12 în oraşul Brezoi. Valoarea solicitată de autorităţile locale este de 2.166.000 de lei pentru imobilele din Râmnic şi 98.000 de lei pentru cele din Brezoi. În ceea ce priveşte clădirile aflate în domeniul public al judeţului, cu destinaţia de spaţii de cazare pentru cămine de îngrijire şi asistenţă socială, acestea au fost expertizate în măsura în care s-au făcut unele intervenţii de reabilitare, expertizare impusă prin certificatul de urbanism.

Printre acestea se numără fosta clădire a cinematografului „Modern”, clădirea Centrului de Asistenţă Medico - Socială Lădeşti, aflată în proces de consolidare şi modernizare, clădirile Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Milcoiu, care au fost consolidate şi reabilitate, precum şi corpul „C” al Consiliului Judeţean.

Expertize la blocurile mansardate

Prefectul Radu Renga a propus la ultim şedinţă să fie expertizate toate blocurile de locuinţe deasupra cărora s-au executat lucrări de mansardare, deoarece controlul recent al mansardelor realizate în Râmnic a scos la iveală mai multe aspecte îngrijorătoare. În prezent, în Râmnic au fost eliberate 67 de autorizaţii de construire în vederea mansardării construcţiilor existente, iar la două imobile importante, respectiv Liceul de Artă, Spitalul judeţean de Urgenţă au fost descoperite nereguli grave.

La Liceul de Artă s-a constatat astfel că lucrările începuseră fără solicitarea autorizaţiei de construire, iar la la Spitalul judeţean nu exista aviz de prevenire şi stingere a incendiilor decât pentru modernizare, consolidare şi construcţie acoperiş - şarpantă, nu pentru mansardare.

În schimb, la lucrările de mansardare de la blocuri s-au constatat nereguli aproape în toate cazurile, în ceea ce priveşte respectarea documentaţiilor tehnice sau în privinţa muncitorilor angajaţi. Deşi expertizele după noile norme sunt practic inexistente, autorităţile se laudă că Vâlcea nu are nici o clădire cu bulină roşie, încadrată în clasa I de risc seismic (care se poate prăbuşi în cazul unui cutremur).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe