|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Ajutoare pentru sinistraţi 

Ajutoare pentru sinistraţi

În perioada 29 iulie – 7 august, în urma declanşării acţiunii de strângere de ajutoare pentru sinistraţii din zonele afectate de inundaţii din nordul ţării, la cortul instalat în faţa Prefecturii Vâlcea de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” au fost donate alimentare (717 litri şi 27 baxuri de apă îmbuteliată, 340 recipiente de conserve, 237 kg făină, 205 kg zahăr, 187 l ulei, 90 kg mălai, 82 pateuri, 73 kg orez, 47 pungi de paste, 45 recipiente de bulion, 7 recipiente mazăre, 2 kg fasole boabe, 2 cutii de lapte praf, 2 pungi de griş, dulciuri), precum şi alte bunuri (1372 saci, 1490 plase şi 70 cutii  cu haine, lenjerie, încălţăminte; 46 genţi; 16 săpunuri; 10 geamantane; 8 covoare; 6 costume de haine; 3 cărucioare; 2 rucsacuri; 5 sacoşe; două sticle de spirt; o lustră; un televizor).

De asemenea, a fost strânsă suma de 11242 de lei şi 50 de euro, banii fiind colectaţi pe bază de proces verbal de către personalul inspectoratului desemnat să efectueze acest lucru. Primul transport cu donaţii a fost trimis deja la Rădăuţi – Prut din Botoşani. Finanţiştii vâlceni au donat şi ei 13.000 de lei pentru sinistraţi. „Suntem alături de toţi cei aflaţi în suferinţă şi sperăm ca gestul nostru să fie urmat de tot mai mulţi vâlceni. Am optat pentru donaţia în bani întrucât cei năpăstuiţi au mare nevoie de ajutorul nostru.

În perioada următoare avem în vedere şi alte forme de ajutorare inclusiv atribuirea cu titlu gratuit a unor bunuri şi materiale devenite proprietate de stat, în strictă conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 şi Hotărârea Guvernului nr. 731/2007” – a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea. Spiritul de solidaritate a făcut ca şi cadrele în rezervă şi retragere – pensionari din cadrul M.I.R.A., filiala Vâlcea, să se mobilizeze şi să strângă ajutoare băneşti de la fiecare membru în raport cu posibilităţile fiecăruia. Banii strânşi de la fiecare persoană în parte vor fii depuşi într-un cont special pentru a ajunge cât mai repede la persoanele care au nevoie de ajutor.

Leave a Response