„Cutremur” în handbalul feminin românesc

duminică, 3 august 2008

„Cutremur” în handbalul feminin românesc

Cinci antrenori din Liga Naţională au fost demişi

Cu câteva zile înainte de startul unei noi ediţii de campionat, în handbalul feminin românesc se observă multe schimbări în special la nivelul conducerilor tehnice ale formaţiilor. Astfel, echipe cu nume din Liga Naţională de handbal feminin au făcut schimbări pe banca tehnică în ultimele luni. Conducerile grupărilor au decis în mare parte să renunţe la antrenorii trecuţi de prima tinereţe şi să numească în locul lor tehnicieni tineri. În campionatul viitor se vor vedea roadele.
 
Muşi, primul picat la Constanţa. L-a urmat Râşniţă! Vine Mircea Bucă
 
Tomis Constanta, formaţie obişnuită cu participarea în cupele europene şi cu fazele superioare din Challange Cup, a schimbat nu unul ci doi tehnicieni în ultima perioadă. Primul picat a fost "eternul" Dumitru Muşi, cel care părea de neclintit la Constanţa. După o răzmeriţă a handbalistelor, secundul naţionalei a fost trecut pe linie moartă, in locul sau fiind numit Lucian Râşniţă, fost la Oltchim şi la echipa masculină din Constanţa. Acesta nu a rezistat decât până la finalul sezonului. În locul lui Râşnită la Tomis va fi numit Mircea Bucă, fost la CSM Sfântu Gheorghe.
 
Tadici aut, a venit Rimanic
 
Gheorghe Tadici a antrenat doua sezoane la Vâlcea si a fost demis de managerul Constantin Roibu, după o poveste ştiută de toata lumea. Deşi au existat zvonuri, după ce a fost demisă de la Braşov, că Mariana Târcă va veni la Oltchim, preşedintele Ioan Gavrilescu a negat tot timpul acest lucru:  „Cu toata stima pe care i-o port Maroanei Tărcă, vă spun că nu a intrat nici un moment în vederile noastre pentru postul de antrenor principal”. După o perioadă de aşteptare, vâlcenii au aflat nouul antrenor chimist, croatul Rimanic. Acesta a semnat un contract valabil pe 3 ani cu gruparea vâlceană.  
 
Muller la Braşov
 
Mariana Tărcă, un alt tehnician care părea de neclintit, a fost demisă de la Rulmentul Braşov. Om de caracter, Doru Florescu, nu a făcut publice motivele şi a declarat că nu vrea scandal pe această temă. La vicecampioana României a venit Herbert Muller, antrenor cu dublă cetăţenie, română şi germană. Muller a făcut treabă bună la FC Nurnberg şi promite că va ameninţa supremaţia Oltchimului în Liga Naţională.
 
„Cafa” în locul lui Paraschiv
 
În fine, Liviu Paraschiv, tehnician care a trecut şi pe la Vâlcea, şi-a pierdut pâinea la Dunărea Brăila. Pe banca tehnică a grupării de la Dunăre va sta de-acum fosta handbalistă a Oltchimului, Marinela Pătru, căreia îi dorim mult succes şi despre care suntem convinşi că va face treabă bună în oraşul de la Dunăre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe