|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

Acum, ori niciodată! 

Tableta a… politică

                Acum, ori niciodată!

                            de Mihai Râmniceanu

Cu pasiune, credinţă, speranţa că promisiunile devin realitate, că visele se împlinesc întocmai, că optimismul învinge orice teamă. Cu convingere exagerată, nemăsurată, necântărită şi scurte discursuri umplute cu bucuria că, în sfârşit, avem o nouă generaţie de fotbalişti de aur. Cu mulţumirea şi admiraţia că băieţii au învăţat Imnul de stat şi-l cântă cu inimă, cu elan, dându-ne şi nouă tonusul necesar victoriei. Cu suporteri de nota zece. Aşa a continuat epopeea fotbaliştilor români… Dar şi cu un atac lipsă, un lider făcut praf de propria nereuşită într-un meci decisiv. De ce n-or fi avut şi actorii noştri de pe gazon puterea turcilor? Pentru că nu i-am mai avut în echipa pe Ştefan, Mihai, Mircea, Vlad şi ne-am tot obişnuit cu paguba, cu pierderile, iar rezervele n-au contat, deşi la olandezi am văzut că pot intra, oricând, alte opt sau mai multe rezerve-titulari.

Cu şocurile băieţilor aceştia poţi să faci infarct, dacă nu le ştii obiceiul. Ei au învăţat să spună „acum, ori niciodată”, dar varianta a doua le este mai la îndemână. Nu ne vom crea altă soartă pentru că ne-am învăţat, de ani buni, cu aceea de perdanţi. Unii spun să ne vedem lungul nasului, dar de ce oficiali atât de optimişti, jucători care dau cu balonul doar de două ori pe spaţiul porţii, de ce justificarea sau motivaţia că nu sunt profesionişti? Dar ce sunt, amatori? Psihicul, domnilor, cică psihicul e vinovat!

Cu selecţionaţi degeaba, cu mari alergători, dar nu şi finalizatori, cu o clipă dureroasă, care ne-a lăsat… muţi, cu convingerea fermă că generaţia de aur rămâne din acelaşi strălucitor metal, iar cea de acum e generaţia speranţelor deşarte, învăţată cu exagerat de mari pretenţii.

Cu oameni care ne tot învăţă să pierdem, fără să ne uităm la alţii, care ştiu că există şi miracole, dar ele vin din dăruire, din talent, din convingerea că poţi cu fapta, nu doar cu vorba. Grupa morţii a ucis speranţa!

În repriza a doua a acestei… tablete, mă gândesc la pasiunile din unele comune ale ţării, unde alegerile au dat naştere unui meci îngrozitor de necinstit, plin de „faulturi” grosolane, de reluări de alegeri, parcă ne-am juca de-a democraţia! Vara e lungă, se mai duc o dată oamenii la vot, până iese cine trebuie… Pe alt teren, în Dolj, continuă să se folosescă pistolul, ca praştia pe vremea copilăriei mele! Noaptea a devenit scena unor competiţii de tir, unde ţinta mişcătoare şi cu chip de om, de om adevărat, este nimerită fără greş!

Mai ieri era să fie nimeriţi şi câţiva parlamentari, dar nu de glonţ, ci de bucăţi de sticlă din cupola palatului. De ce? Nu zîmbiţi, dar aşa s-a justificat trezirea din somn a unor aleşi: n-au fost finalizate lucrările din… lipsă de bani. Mai puneţi şi din buzunarul dumneavoastră, domnilor parlamentari, dacă vreţi să vă fie casa mai bună. Faceţi gestul acesta, că e vorba de un gol în buzunarul dumneavoastră mult mai mic decât orificiul rămas în cupolă. Acum, ori niciodată! Fotbaliştii în grupa morţii, dumneavoastră în sala morţii. Meserii riscante, dar bănoase! 

Leave a Response