Vâlcenii nu vor să afle că au cancer

luni, 9 iunie 2008

Vâlcenii nu vor să afle că au cancer

Deşi de mai bine de trei ani au fost demarate la Vâlcea acţiuni de testare gratuită pentru depistarea cancerului, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, aceste testări sunt ignorate de vâlceni. Medicii spun că numărul persoanelor depistate cu cancer de piele a crescut simţitor în judeţ. Alexandru Pirici, medic dermatolog în cadrul Spitalului Nr. 2 spune că depistarea cancerului de piele în fază incipientă este singura metodă prin care oamenii îşi pot salva viaţa.

Dermatologul a precizat că nu există, la ora actuală, un raport cu numărul bolnavilor de cancer de piele, însă majoritatea cazurilor sunt grave. Vâlcenii ajung târziu la medic, atunci când deja boala se află în metastază, pacientul nereuşind să supravieţuiască mai mult de un an. „Multă lume nu ştie că e cea mai gravă formă de cancer. Nu există educaţie medicală, oamenii nu ştiu ce li se întâmplă şi nu vin la control. Când ajung, deja e prea târziu, iar şansele de supravieţuire sunt destul de mici. Tratamentul este costisitor, iar, uneori, ineficient”, a afirmat Pirici.

În ţara noastră, din 637 de persoane examinate în 2007, 25 au fost diagnosticate cu melanom, iar 86 cu alte forme de cancer cutanat. Melanomul apare mai des la femei decât la bărbaţi, iar vârsta medie a celor expuşi riscului este de 45 - 50 de ani. Zonele în care melanomul apare cel mai frecvent sunt gambele, la femei, şi toracele posterior, la bărbaţi.

Factorii de risc ai bolii sunt pielea, ochii şi părul deschis la culoare, arsurile grave şi repetate, în special înaintea împlinirii vârstei de 15 ani, şi bronzarea artificială la solar. Nu scapă de pericol nici cei cu peste 100 de aluniţe şi nici persoanele cu antecedente în familie de tumori de piele. Apariţia unei noi aluniţe ce se modifică rapid în dimensiuni sau culoare  sunt semne ce ar trebui să vă trimită la un consult dermatologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe