Proiectile de tun, înfipte în gard la Bujoreni

luni, 9 iunie 2008

Proiectile de tun, înfipte în gard la Bujoreni

 La Bujoreni – Vâlcea, poliţiştii şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au făcut o descoperire inedită în comuna Bujoreni, sat Olteni. Mai mulţi dintre localnici descoperiseră o metodă inedită de a-şi înfrumuseţa gardurile, punând în vârful parilor … zeci de proiectile antitanc. Iniţial, la Bujoreni au fost descoperite 27 de lovituri antitanc puse pe post de elemente decorative pe gardurile localnicilor, alte 27 de proiectile de acelaşi fel au fost descoperite la sfârşitul săptămânii trecute.

Proiectilele antitanc PG-2 nu erau periculoase, ele fiind trase şi având o vechime de circa 30 de ani, reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, căpitanul Cătălin Popescu a spus că populaţia ar fi trebuit să ştie că existenţa unor asemenea proiectile trebuie imediat semnalată autorităţilor. „Cercetările continuă, atât pentru a se stabili provenienţa proiectilelor antitanc, cât şi în vederea depistării altor cazuri similare. Proiectilele au fost ridicate de pirotehnişti.” – mai precizează reprezentantul ISU. Se crede că, cel mai probabil, proiectilele au fost subtilizate din poligon, în anii 1980, când acolo se desfăşurau aplicaţii cu muniţie de acest gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe