|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Linie şi de la capăt! 

Tableta a… politică

                Linie şi de la capăt!

                        
                        de Mihai Râmniceanu

Caragiale se odihneşte un pic şi eroii săi, câţi au mai rămas, reîncep comèdia! Credeaţi că s-au epuizat, s-au extenuat, s-au volatilizat, s-au liniştit în turul unu, domnii „candid… daci”? Naivitate, ce frumos străluceşti! Nu doamnelor şi domnilor, nu dragii mei tineri şi iubiţii mei copilaşi! Trebuie să mai apară nişte Iepureşti, Vidre, Ştefăneşti şi aşa mai departe, că d-aia român eşti, de-aia români suntem, să-l respectăm pe Caragiale, să-i jucăm comedia, iar poporul, Cetăţeanul trumentat de atâtea promisiuni, îmbătat cu… ulei, fum de mititiei şi miros de cafea, nu, cafea nu, că asta o beau domnii la întâlnirile protocolare!, poporul, care popor?, purtătorul de ştampilă, mituitul sau nemituitul, membrul sau nemembrul de partid, simpatizantul sau nesimpatizantul, şi în general, şi în cea mai mare parte nevinovatul, să mai facă un drum spre speranţă, că asta e atât de şmecheră, că moare ultima!

Vorbeam de întâlniri protocolare. Numai protocol nu e, pentru că se va apleca la întâlniri numai tasul balanţei interesului. Să-i vedeţi ce prietenii vor lega, trainice, grozav de trainice şi temeinice, care vor dura până-şi vor vedea sacii în căruţă!
O să va cruciţi când veţi afla ce alianţe se vor face, cine pe cine va sprijini, vă veţi închina când veţi afla că „prieteni” de-o viaţă… de partid devin lup şi oaie, câine şi pisică. Acum îşi vor face loc în inimă pentru noii prieteni de… lux, căci nu mai e mult până la parlamentare.

Ce vor bărbaţii… politici? Binele nostru, binele poporului, binele semenilor care este egal dar, mai ales, înlocuit, după ce trec apele promisiunilor, cu un alt pronume personal, adică rămâne doar LOR: binele lor, profitul lor, câştigul lor, vremea lor, banul lor, familia lor, oraşul lor, vila lor, afacerea lor…
Linie şi de la capăt! Comèdia are acelaşi iz, aceleaşi culori fade, aceleaşi figuri…  

Fără nici un fel de jenă, de durere, de regret, fără puterea judecăţii propriei persoane, a propriilor fapte, fără să-şi dea seama că minciuna răneşte, ucide, că înainte de nenorocita aia de speranţă care moare ultima, omul pe care-l reprezintă domnul candidat îşi iese din omenie, vedeţi ce s-a întâmplat în primul tur şi nu mai vine la alegeri, alesul se mulţumeşte doar cu 15, doar cu 20, doar cu 30 la sută din electorat! Şi e bucuros, a câştigat, este fericit, poporul l-a ales! Ce faci, însă, domnule primar, domnule consilier cu ceilalţi care nici nu te-au băgat în seamă, care nu au venit la vot.

Ai patru ani să le câştigi încrederea, dar dacă ai fost şi până acum primar şi votul a ieşit cum a ieşit? Ce-ar fi, măcar acum, să asfaltezi nişte uliţe către inima oamenilor, să construieşti nişte punţi către sufletele lor, să-i priveşti mai mult în ochi, să le deschizi de mai multe ori uşa lor, nu pe a dumitale, să te murdăreşti de noroiul de pe strada lor, din viaţa lor. Ce-ar fi să le aduci mai multe fonduri europene, să găseşti soluţii să-şi poată ara pămîntul, să-l poată cultiva, să-şi poată „mâna” copiii la şcoală, la studii mai înalte.

Nu ştiu de ce, ba ştiu foarte bine, îmi doresc ca în turul doi să vină la vot mai multă lume. Nu ştiu de ce aş vrea ca, măcar acum, să se voteze „pe bune”. Ehe, departe mântuirea de păcătos! Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac! Am început şi eu să mint!!

Leave a Response