Bătaie pentru o elevă la Colegiul Forestier

luni, 9 iunie 2008

Bătaie pentru o elevă la Colegiul Forestier

 La Colegiul Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute un scandal de proporţii, în care au fost implicaţi mai mulţi elevi, dar şi un maistru, care a încercat să-i despartă şi era gata să fie şi el bătut. Supărată pentru că doi dintre colegii ei o şicanau, una dintre eleve i-a adus la şcoală pe fraţii ei, elevi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Bistriţa – Costeşti, care i-au bătut zdravăn pe cei care le şicanau sora. Poliţia a demarat o anchetă pentru stabilirea vinovaţilor.

Bătaie în atelierul de prelucrare a lemnului

Altercaţia în urma căreia au fost răniţi A.C. şi L.M., de 17 ani, elevi în clasa a X-a D a avut loc în atelierul de prelucrare a lemnului. Cei doi elevi au fost bătuţi de fraţii Cornel D. (24 de ani) şi Marius D. (26 de ani), care au reuşit să intre în curtea unităţii şcolare sub pretextul că sunt studenţi şi că au o problemă de rezolvat la secretariat. Agentul de pază de la intrarea în unitatea şcolară i-a lăsat să intre pe cei doi cu maşina în curte, neştiind ce avea să urmeze. În maşină se afla şi sora lor, A. E. D., de 17 ani, colegă de clasă cu elevii agresaţi, care a fost de fapt motivul scandalului. Conform conducerii unităţii de învăţământ, cei doi elevi agresaţi se pare că făcuseră glume proaste la adresa colegei lor, iar fata a sesizat acest lucru dirigintelui clasei, profesorul Mihai Marinescu.

După aceea s-a hotărât însă să se răzbune pe glumeţi prin intermediul fraţilor ei. „Am fost anunţat că fata a fost şicanată de cei doi colegi. Se spune că cei doi i-au vorbit urât şi i-au trimis poze pe telefon, care o deranjau. Când a început bătaia, maistrul a încercat să intervină, împreună cu alţi profesori, iar fraţii fetei nu au mai reuşit să fugă, deoarece am închis toate porţile.” – spune directorul Colegiului Tehnic Forestier, Dumitru Ionescu.

Elevă premiantă

Eleva care a constituit „mărul discordiei” între cei patru elevi este una foarte bună, profesorii spunând că nu au mai avut probleme cu ea până în prezent. „Are o situaţie bună la învăţătură, dar are ceva probleme în familie, mama fiindu-i bolnavă. Am mers personal cu cei doi băieţi agresaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru a li se acorda îngrijiri medicale, iar starea lor nu este foarte gravă." - spune maistrul clasei a X-a, profesorul Dumitru Cârstoiu. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Diana Smărăndoiu, conflictul a fost aplanat în cele din urmă de poliţişti şi jandarmi, iar elevilor de la Bistriţa li se pot întocmi dosare penale în cazul în care vor fi reclamaţi de victime. Deocamdată, Marius D. a fost sancţionat cu 500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe