„Ziarul de Vâlcea” a câştigat alegerile locale

miercuri, 4 iunie 2008

„Ziarul de Vâlcea” a câştigat alegerile locale

Duminică, 1 iunie, a fost o zi cu mari emoţii şi pentru redacţia noastră. Timp de mai multe săptămâni, în unele cazuri de câteva luni, redactorii noştri s-au preocupat de promovarea programelor unor candidaţi, de informarea populaţiei asupra defectelor şi calităţilor celor care-şi doresc postul de primar. Au fost câteva nume pe noi (puţine redacţii s-au încumetat să susţină alţi candidaţi decât cei în funcţii) pe care le-am propus electoratului. Am tremurat pentru toţi duminică, le-am ţinut pumnii, am dorit  să învingă pentru a dovedi apoi electoratului că au meritat să fie aleşi. În cursul nopţii au început să curgă rezultatele.

După o noapte de aşteptări am constatat că am câştigat alegerile locale. Suntem redacţia din Vâlcea, care a susţinut cei mai mulţi învingători. Cei pe care i-am susţinut au reuşit să câştige alegerile în localităţile: Râmnicu Vâlcea, Galicea, Racoviţa, Perişani, Zătreni, Orleşti, Berislăveşti, Tetoiu, Pietrari, Băile Govora, Nicolae Bălcescu, Titeşti, Runcu, Muereasca, Alunu, Prundeni, Buneşti, Bărbăteşti, Scundu, Suteşti, Măldăreşti, Vlădeşti, Şuşani, Goleşti. Avem şanse mari şi în următoarele localităţi unde cei pe care i-am susţinut au intrat în turul al  doilea: Boişoara,  Stoileşti, Popeşti, Bujoreni, Horezu, Drăgăşani, Vaideeni, Ioneşti, Mateeşti, Băile Olăneşti, Milcoiu, Slătioara, Ocnele Mari, Lădeşti, Fârtăţeşti, Păuşeşti Măglaşi. C

el mai greu ne-a fost la Olăneşti, unde am promovat un candidat care acum trei luni avea 1-2 % şi am reuşit să câştigăm turul unu cu Filip Ioan. Aşa cum am câştigat primul tur şi la Ioneşti susţinând un candidat independent. Am pierdut doar în trei comune (Dăeşti, Amărăşti şi Frânceşti). În Dăeşti am pornit în urmă cu câteva luni o campanie pentru un tânăr energic, căsătorit în comună, care lucrase în străinătate cu soţia mai mult de doi ani deci nu era cunoscut. L-am adus (alături de colegii de la alte două ziare locale) de la zero la sută la peste 40 la sută.

Nu a fost suficient din păcate măcar pentru a accede în turul II. A fost pentru noi o înfrângere grea din acest punct de vedere. Aşa cum o vom considera şi pe cea din Frânceşti în cazul în care primarul penal Nicolaescu va obţine un nou mandat după al doilea tur. Oricât de mult adevăr ar scrie presa uneori minciunile unor candidaţi farisei sau cadourile electorale influenţează o populaţie să aleagă în detrimentul intereselor comunităţii.

În orice caz, una peste alta suntem mulţumiţi că am ajutat Vâlcea să aleagă. Chiar dacă la Consiliul Judeţean au ales (din fericire doar 16% din vâlceni) un preşedinte controversat, sexagenar şi… obosit! După o scurtă pauză, „Ziarul de Vâlcea” va intra din nou într-o campanie de informare. Vă vom prezenta din timp oamenii care merită aleşi deputaţi şi senatori la alegerile din toamnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe