Administrator vâlcean, trimis în judecată pentru fraudă cu banii UE

miercuri, 4 iunie 2008

Administrator vâlcean, trimis în judecată pentru fraudă cu banii UE

 Doi administratori ai unor societăţi comerciale, una din Vaideeni - Vâlcea şi cea de-a doua din Bucureşti au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti pentru că au falsificat documente pentru a frauda fonduri nerambursabile PHARE. Printr-un proiect de înfiinţare a unei fabrici de panificaţie, cei doi administratori au creat o pagubă de 38 de mii de euro.

Acte false pentru deturnarea banilor

Valentin Comănescu, administrator la SC Fanirom Com SRL Vaideeni este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii.

Cel de-al doilea administrator, Ion Teodorescu, de la SC Flanion Electro Prodexim SRL Bucureşti este acuzat de complicitate la infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Surse din cadrul DNA au precizat că în ziua de 12 noiembrie 2002, între Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, Agenţia de Dezvoltare Rurală Sud Vest Oltenia şi SC Fanirom Com SRL Vaideeni a fost încheiat un contract finanţat din fonduri Phare, proiectul fiind intitulat „Înfiinţarea unei fabrici de panificaţie-patiserie”.

Obiectivul general declarat al proiectul a fost achiziţionarea unei linii tehnologice pentru panificaţie şi patiserie. Procurorii susţin că, pe parcursul derulării acestui proiect, în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, Valentin Comănescu, în calitate de responsabil pentru implementarea proiectului şi reprezentant legal al beneficiarului SC Fanirom Com SRL Vaideeni, fiind ajutat de Ion Teodorescu, a schimbat destinaţia sumei de 132.191,34 de lei din suma totală de 133.220 de lei acordată de Autoritatea Contractantă - M.I.E. din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Banii europeni, folosiţi pentru plata datoriilor

Banii au fost utilizaţi pentru a fi plătite datoriile către diferiţi furnizori, datorii care nu aveau legătură cu proiectul finanţat din fonduri nerambursabile. De asemenea, procurorii DNA au mai stabilit că, în perioada aprilie 2003 - august 2004, Valentin Comănescu a întocmit în fals mai multe documente (notă de recepţie, fişa mijlocului fix, facturi fiscale) pe care le-a folosit pentru a justifica achiziţionarea bunurilor în cadrul proiectului. Ulterior, Comănescu i-a determinat pe reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Rurală Sud-Vest Oltenia să întocmească, pe 5 august 2004, documentul intitulat „Lista de verificare şi Raportul vizitei la faţa locului”. „În acest document au fost făcute menţiuni nereale cu privire la achiziţionarea unui utilaj, document care a fost folosit apoi în vederea obţinerii tranşei finale a împrumutului nerambursabil”, declară procurorii DNA.

În perioada aprilie - septembrie 2003, Ion Teodorescu a întocmit în fals mai multe documente (ordine de plată, facturi fiscale, declaraţie de origine bunuri, etc.) pe care le-a folosit în acelaşi context, respectiv acela de a justifica din punct de vedere scriptic achiziţionarea utilajului. Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a anunţat că se constituie parte civilă în dosar cu suma de 128.360,61 de lei, (echivalentul sumei de 38.512,03 de euro), reprezentând costuri neeligibile şi sume necheltuite în cadrul contractului de finanţare „Înfiinţarea unei fabrici de panificaţie”. În vederea recuperării acestui prejudiciu s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea sechestrului penal asupra imobilelor inculpaţilor. Dosarul se va judeca la Judecătoria Horezu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe