Taxele judiciare de timbru se încasează prin Trezorerie

duminică, 1 iunie 2008

Taxele judiciare de timbru se încasează prin Trezorerie

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 327/2008, sumele provenind din taxele judiciare de timbru, amenzile judiciare, impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti constituie venituri la bugetul de stat, şi se achită la trezoreriile teritoriale.

Încasările vor fi cuprinse distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei şi vor fi folosite pentru finanţarea sistemului de ajutor public judiciar.

Una dintre formele prin care se acordă ajutorul public judiciar o constituie scutirea, reducerea, eşalonarea sau amânarea la plată a taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită, pentru persoanele ale căror venituri sunt sub plafoanele prevăzute de lege.

În cazul încuviinţării cererii de acordare a facilităţilor la plata taxelor judiciare adresate instanţelor, prin încheiere se vor stabili fie scutirea de plată, fie, după caz, cota de reducere, termenele de plată şi cuantumul ratelor.
 
În cazul în care se constată că beneficiarul ajutorului public judiciar sau al asistenţei extrajudiciare a prezentat date false sau a ascuns date în legătură cu situaţia lui materială, Ministerul Justiţiei va sesiza instituţiile fiscale competente, în vederea obligării acestuia la restituirea sumelor de care a beneficiat în mod nejustificat.

Au fost stabilite normele de venit pentru veniturile din agricultură

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează contribuabilii persoane fizice, care obţin venituri din activităţi agricole, că au fost aprobate normele de venit pentru anul 2008, elaborate de Direcţia Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vâlcea, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În judeţul Vâlcea, normele de venit pentru anul 2008 sunt:

- pentru cultivarea şi valorificarea: florilor în seră - 30.000 lei/ha; florilor în solarii - 25.000 lei/ha; legumelor şi zarzavaturilor în sere - 23.000 lei/ha; legumelor şi zarzavaturilor în solarii - 12.000 lei/ha; arbuştilor - 4.000 lei /ha; plantelor decorative - 45.000 lei/ha; ciupercilor - 150 lei/mp;
- pentru exploatarea pepinierelor viticole - 12.500 lei/ha; pepinierelor pomicole - 11.000 lei/ha;
- pentru alte venituri asemănătoare - 6.000 lei/ha.

Norma de venit pentru fiecare activitate se determină proporţional cu suprafaţa de teren utilizată şi declarată de contribuabil.
 
Dacă o activitate agricolă este desfăşurată de un contribuabil pe perioade mai mici - începere, încetare şi alte fracţii de an - decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic pe parcursul căreia se desfăşoară activitatea.

Dacă o activitate agricolă a unui contribuabil înregistrează o pierdere datorată calamităţilor naturale, norma de venit aferentă activităţii se reduce, astfel încât să reflecte această pierdere.

Impozitul pe veniturile din activităţile agricole se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net stabilit pe baza normelor de venit, impozitul fiind final.

Contribuabilii au obligaţia achitării impozitului la organul fiscal de domiciliu în două tranşe:
- 50% - până la 1 septembrie 2008;
- 50% - până la 15 noiembrie 2008.

Organizarea evidenţei în scopul TVA

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, potrivit prevederilor Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1.372/2008 privind organizarea evidenţei în scopul taxei pe valoarea adăugată, următoarele categorii de contribuabili au obligaţia să ţină evidenţe corecte şi complete:

- persoanele impozabile stabilite în România, pentru operaţiunile efectuate în desfăşurarea activităţii lor economice, pentru operaţiunile pentru care sunt obligate la plata taxei, precum şi pentru orice altă operaţiune reglementată la Titlul VI din Codul Fiscal;

- persoanele obligate la plata taxei pentru orice operaţiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform Titlului VI din Codul Fiscal, în scopul desfăşurării oricărei operaţiuni, pentru operaţiunile respective;
- persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, pentru toate achiziţiile intracomunitare;
- asociatul care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi, în cazul asociaţiilor în participaţiune care nu constituie o persoană impozabilă, pentru operaţiunile realizate de respectiva asociaţie în participaţiune.

Jurnalele, registrele, evidenţele şi alte documente similare trebuie să cuprindă cel puţin elementele prevăzute pentru fiecare dintre acestea la pct. 79 din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004. Aceste documente se pot întocmi manual sau prin utilizarea sistemului informatic. Modelele orientative ale jurnalelor şi registrelor care trebuie întocmite propuse de Ministerul Economiei şi Finanţelor sunt prezentate în anexele nr. 1 - 4 ale ordinului menţionat mai sus.

Jurnalele, registrele, evidenţele şi alte documente similare se pot stoca prin orice metode şi în orice loc, în următoarele condiţii:

a) locul de stocare să se afle pe teritoriul României, cu excepţia celor întocmite prin mijloace electronice, care pot fi păstrate în orice loc, dacă pe perioada stocării, se garantează:
1. accesul on-line la datele respective;
2. integritatea conţinutului documentelor respective;
 
b) în cazul stocării prin mijloace electronice, aceste documente să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nicio întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.
*
Baza legală: Ordinul ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1.372/2008 privind organizarea evidenţei în scopul taxei pe valoarea adăugată, conform art. 156 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe