|miercuri, decembrie 13, 2017
  • Follow Us!

Galacticele de la Oltchim au învins clar Lada 

În urma unei evoluţii de excepţie pe toată durata partidei,


Oltchim a umilit Lada Togliatti


– duminică, 24 februarie, „chimistele” joacă următorul meci în Liga Campionilor la Gyor, cu ETO Gyor

 Lada Togliatti venea la Vâlcea cu un singur gând: victoria. Gruparea rusă pierduse prima partidă a Grupei 1 din Liga Campionilor, acasă, cu ETO Gyor şi trebuiau să câştige la Vâlcea pentru a rămâne în cursa pentru primele două locuri care asigură, la final, prezenţa în semifinalele competiţiei. Apoi, Lada nu e o echipă de neglijat, este finalista de anul trecut a Ligii Campionilor, trofeu pe care gruparea rusă l-a pierdut atunci în dauna danezelor de la Slagelse. Următorul meci pentru Oltchim, în Liga Campionilor, va fi duminică, 24 februarie, la Gyor, în Ungaria, cu vicecampioana acestei ţări, ETO Gyor.

Publicul, al optulea jucător

Şi de data aceasta, vâlcenii au demonstrat că pot fi al optulea jucător. Astfel, 3000 de oameni au luat loc în tribunele Sălii Polivalente pentru a vedea la lucru „galacticele” Vâlcii şi pentru a le încuraja. Susţinuţi de băieţii de la Brigada Zăvoi, vâlcenii au aplaudat, au cântat şi au încurajat pe toată durata partidei trupa lui Tadici. Altfel, Brigada Zăvoi a „lansat” un nou slogan, cântat în dese rânduri cu trimitere directă la pivotul „chimist” Ionela Gâlcă: „Ionela, te iubim / Nu pleca de la Oltchim”. Vizibil emoţionată de ceea ce a auzit, Ionela Gâlcă le-a făcut cu mâna băieţilor de la galerie.

Victorie la o diferenţă clară

În afară de prima parte a meciului, când oaspetele au condus cu 1-0 şi 2-1, până la final „chimistele” au fost cele ce au deţinut supremaţia jocului. La pauză, trupa lui Tadici a intrat la vestiare cu 4 goluri avans, 16-12, iar la final „galacticele” au câştigat în stil de mari campioane, la o diferenţă clară, 9 goluri, 35-26. Cea mai mare diferenţă de scor în favoarea vâlcencelor, în prima repriză, a fost de 5 goluri, 16-11. Însă vâlcencele au avut şi 10 goluri în faţa rusoaicelor, 33-22, 34-24 şi 35-25, spre finalul meciului. După fluierul final, „galacticele”, care au avut-o ca şi cap de listă pe Luminiţa Dinu, au înconjurat sala, dând mâna cu toţi cei aflaţi în primele rânduri. „Uite-le, uite-le / Uite Campioanele”, se auzeau, în acest timp, scandările băieţilor de la Brigada Zăvoi.

Vâlcea s-a impus încă de la început

Rusoaicele au deschis scorul prin Postnova, însă imediat a egalat Ramona Maier, din 7 metri. Tot Postnova a marcat pentru 2-1 şi a venit golul egalizator „chimist” semnat de Adina Meiroşu. Din acel moment, Oltchim a preluat conducere şi nu a mai fost nici măcar egalată până la final. Golul de 3-2 a fost marcat de Vali Beşe, iar pentru 4-2 a înscris Ionela Gâlcă. În minutul 10 era 7-3 pentru Vâlcea, după reuşita Ramonei Maier. La jumătatea primei reprize Vâlcea conducea cu 8-6, iar în minutul 20 erau tot 2 goluri între Oltchim şi Lada, 10-8. De aici, vâlcencele s-au desprins. S-a făcut 11-9, apoi 14-9, după care a apărut relaxarea fetelor noastre şi Lada a profitat, apropiindu-se, 15-11. Până la pauză s-a mai înscris câte un gol de ambele părţi şi s-a intrat astfel la vestiare cu 4 goluri avans în favoarea vâlcencelor, 16-12.

Spectacol pe final

Debutul reprizei secunde a început în forţă pentru Oltchim care a făcut 19-12, după golurile semnate de Vali Beşe, de două ori, şi Adina Meiroşu. În minutul 35 era 20-16, apoi în minutul 40 era 22-18 pentru Oltchim. La jumătatea părţii secunde aveam 5 goluri avans, 26-21. Iar cu 10 minute înainte de final erau 7 goluri între Vâlcea şi Lada, 29-22. În ultimele 5 minute, Vali Beşe a ridicat sala în picioare cu două reuşite din aeriene, în urma unei colaborări perfecte cu Ada Nechita, cea care i-a dat în ambele cazuri pasele decisive. În ultimul minut de joc oaspetele au mai înscris o dată, dar n-au mai putut schimba nimic, astfel că Oltchim a câştigat categoric, 35-26. după acest eşec, gruparea rusă nu acumulează nici un punct din 2 partide, în timp ce formaţia vâlceană strânge 3 puncte, exact atât cât preconiza şi preşedintele clubului, inginerul Ioan Gavrilescu.

La 7 metri, 8 din 10

„Chimistele” au avut în acest meci 10 aruncări de la 7 metri. 7 dintre acestea au fost în prima repriză. Ramona Maier a punctat în minutul 1, egalând la 1, apoi tot Maier a înscris în minutul 9 pentru 6-3. Maier a mai înscris o dată în minutul 12 pentru 8-4, însă în minutul 20 „chimista” a încercat o boltă peste portarul Sidorova, însă a trimis mingea în bara transversală. În minutul 21 a executat aruncarea de la 7 metri Ada Nechita, aceasta marcând pentru 11-8. Tot Nechita a mai înscris apoi în minutele 23, pentru 12-9, şi în minutul 26, pentru 14-9. În finalul reprizei secunde, în minutul 51, Ada Nechita a rata o aruncare de la 7 metri, dar la faza următoare s-a dat din nou 7 metri. De data asta, însă, Nechita a înscris pentru 30-22. În fine, în minutul 53, Ramona Maier a înscris, tot din 7 metri, ducând atunci scorul la 31-22 pentru Vâlcea.

Lada a ratat aruncările de la 7 metri

De partea cealaltă, Lada a avut doar 2 aruncări de la 7 metri, ambele în repriza secundă, ambele ratate. În minutul 46, Postnova a trimis pe lângă poarta apărată de Tereza Pâslaru, la scorul de 26-21 pentru Oltchim, pentru ca în minutul 52, Ekaterina Davidenko să trimită şi ea pe lângă poarta vâlceană, poartă apărată atunci de Talida Tolnai.

Politicul n-a scăpat meciul

Ca de obicei, o droaie de politicieni nu au scăpat prilejul de a se afiş-a în tribunele Sălii Polivalente, unii chiar adevăraţi suporteri ai echipei, alţii veniţi doar „de poză”, Au luat loc în tribunele Polivalentei, primarul Râmnicului,. Mircia Gutău, fostul prefect de Vâlcea, actual subprefect, Anuţa Handolescu, deputatul liberal Emilian Frâncu, viceprimarul Râmnicului, Nicolae Dicu, mai mulţi consilieri locali şi judeţeni. La meci a asistat şi artizanul acestei echipe de „galactice” de la Vâlcea, directorul general al SC Oltchim, inginerul Constantin Roibu.

A jucat şi Lecuşanu !

În urmă cu câtva timp, supărată nevoie mare pentru cele scrise în paginile publicaţiei noastre, când i se sugera să plece de la Vâlcea, Narcisa Lecuşanu a avut o reacţie vehementă, neacceptând, aşadar, dreptul la opinie. Narcisa a avut o reacţie violentă la adresa semnatarului acestor rânduri, sugerând că de când a venit la Vâlcea ea a făcut mult mai mult decât alte jucătoare. Să vedem ce-a făcut Narcisa Lecuşanu la meciul cu Lada. Aceasta a intrat în teren pentru prima dată în minutul 39, a dat o pasă de gol pentru Ionela Gâlcă şi a marcat de două ori, în minutul 48 (pentru 27-21) şi în minutul 49 (pentru 28-22). Altfel, faţă de celelalte meciuri jucătoarea venită în urmă cu două sezoane din campionatul danez a înregistrat deja o performanţă, stând în teren circa 10 minute! De menţionat însă că în această perioadă, spre finalul meciului, Lecuşanu a jucat doar pe faza de atac. Şi încă ceva, la câteva secunde după ce a intrat pentru prima dată n teren, Narcisa Lecuşanu a fost faultată (neserioase, rusoaicele astea, n-au şi ele pic de respect pentru o astfel de jucătoare), fiind nevoită să se ridice de la podea şi să reia jocul cu o repunere de la 9 metri. Scorul, în acel moment era favorabil grupării vâlcene, 22-18.

Meiroşu, principala marcatoare „chimistă”

Cea mai bună jucătoare „chimistă” în acest meci a fost Adina Meiroşu, autoare a 8 goluri. Au mai înscris, pentru Vâlcea, Gâlcă şi Maier – fiecare câte 7 goluri, Beşe – 6, Nechita – 4, Lecuşanu – 2 şi ├×ăcălie – 1 gol. Principalele marcatoare ale grupării ruse au fost Postnova şi Davidenko, ambele cu câte 6 goluri. Au mai punctat Vinegradova – 5, Mochalina – 4, Klimova – 2, Boldyreva şi Kurbanova – fiecare câte 1 gol. Partida a fost condusă de arbitri polonezi, fraţii Arkadiusz şi Leszek Solodko, din Polonia. Observator din partea Federaţiei Europene de Handbal a fost austriacul Gustav Burziwal.

Tadici: „Vrem primul loc”

"Sigur că se vor găsi destui „prieteni” ai Oltchimului care vor întreba de ce n-a fost victorie la 10 sau 11 goluri. Ei ar trebui să-şi vadă de jocul echipei lor şi să nu se mai împiedice de jocul nostru. Este totuşi o victorie muncită. Am avut pe timpul meciului o singură scădere, dar apoi ne-am revenit şi am jucat foarte bine şi la final putea să fie şi o diferenţă mai mare de goluri. Sunt foarte mulţumit de ce am realizat pentru că este o victorie clară. Consider că am luat, totuşi, goluri puţine. Ne dorim să terminăm această grupă pe primul loc, depinde acum şi de celelalte echipe. Vrem să obţinem calificarea în semifinale pe mâna noastră", a spus, la finalul disputei cu Lada, tehnicianul „chimist” Gheorghe Tadici

Alte titluri din editia curenta:

(Sport)Galacticele de la Oltchim au învins clar Lada
(Politica)Blonda de la Cotroceni i-a arătat cartonaşul ga…
(Reportaj)Localnicii din Ocnele Mari s-au întors în Evul …
(Actualitate)Oltchim suplimentează cu 44,5 milioane de lei o…
(Impact)Coşmarul nu se termină la Mateeşt
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Editorial)Greşeli de campanie
(Actualitate)Campionat naţional de box feminin la Călimăneşti
(Fapt divers)Reclamaţie de viol, la Călimăneşti
(Administratie)Mai mult de jumătate din populaţia Râmnicului b…
(Politica)Ion Dobre minte electoratul cu neruşinare
(Actualitate)Furnizorul de servicii IT RomSoft Râmnicu Vâlce…
(Finante)Directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorgh…
(Editorial)Pescuitul politic
(Administratie)Ilie Amuzan a ajuns şef la „Apa Vâlcea…

Leave a Response