|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu, îi asigură pe contribuabili: 

Directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu, îi asigură pe contribuabili:


„Finanţele Publice acţionează şi în 2008 pentru creşterea eficienţei şi calităţii actului fiscal“

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, ca unitate teritorială a Ministerului Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în anul 2007, a aplicat unitar Strategia şi Programul de Guvernare în domeniul Finanţelor Publice, acţionând, cu prioritate, pentru: • creşterea gradului de colectare a creanţelor bugetului de stat şi bugetelor asigurărilor sociale; sporirea calităţii serviciilor către contribuabili;
• creşterea eficienţei activităţii de inspecţie fiscală, atât în combaterea evaziunii, cât şi în prevenirea acesteia;
• aplicarea mecanismelor specifice trezoreriei privind administrarea finanţelor publice în plan teritorial.

În 2007, principalele rezultate pozitive obţinute de DGFP Vâlcea în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională au constat în:
• elaborarea şi implementarea Programului propriu de dezvoltare a sistemului de control managerial, atât la nivelul DGFP Vâlcea, cât şi la nivelul fiecărei structuri funcţionale;
• elaborarea şi aprobarea procedurilor de lucru, în primul semestru al anului 2007 şi aplicarea acestora la nivelul tuturor structurilor funcţionale ale DGFP Vâlcea şi la unităţile fiscale subordonate;
• asigurarea condiţiilor organizatorice pentru simplificarea plăţilor de către operatorii economici a obligaţiilor fiscale în contul unic;
• extinderea metodei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe site-ul MEF, portalul ANAF, precum şi prin intermediul site-ului propriu al DGFP Vâlcea, lansat la 1 mai 2007, Vâlcea fiind unul dintre cele zece judeţe-pilot la nivel de ţară;
• eliberarea pe loc a cazierului fiscal, în prezenţa contribuabilului sau a reprezentatului acestuia, iar începând cu 1 octombrie 2007, transmiterea electronică a informaţiilor din cazierul fiscal, potrivit Protocolului încheiat între ANAF şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
• organizarea, începând cu 1 aprilie 2007, a Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii;
• transferarea operativă, în bune condiţii, la Autoritatea Naţională a Vămilor, respectiv la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea, a activităţii de supraveghere a antrepozitelor fiscale şi de circulaţie a produselor accizabile;
• introducerea sistemului centralizat de administrare al creanţelor persoanelor fizice; implementarea şi exploatarea sistemelor informatice pentru contabilitatea creanţelor pentru schimbul de informaţii cu statele membre Uniunii Europene.

Rezultate bune au fost obţinute şi în activitatea Centrului Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, în cadrul căruia 1.043 de funcţionari publici din toate judeţele ţării şi-au perfecţionat pregătirea profesională.
La 31 decembrie 2007, DGFP Vâlcea administra fiscal 24.564 contribuabili, din care: 15.198 – persoane juridice, cu preponderenţă societăţi comerciale cu capital privat, şi 9.366 – persoane fizice autorizate, asociaţii familiale şi profesii libere.
Activitatea de administrare a veniturilor statului a fost axată, cu prioritate, pe extinderea şi diversificarea modalităţilor care vizează îmbunătăţirea comportamentului fiscal al contribuabililor, creşterea gradului de conformare la plata voluntară a acestora şi sporirea pe această cale a veniturilor colectate la bugetul general consolidat al statului. Este semnificativ că, în anul 2007, indicatorii care reflectă disciplina faţă de fiscalitate au înregistrat creşteri semnificative faţă de anul anterior, gradul de depunere voluntară a declaraţiilor de obligaţii bugetare pentru operatorii economici fiind de 91,2%, iar gradul de conformare voluntară la plată a obligaţiilor bugetare a atins nivelul de 79,3%.

În anul 2007, totalul veniturilor colectate la cele 4 bugete administrate de DGFP Vâlcea a însumat 764.591 mii lei, cu 37,95% mai mult faţă de cele realizate în 2006, în condiţiile în care 4 contribuabili au fost preluaţi de ANAF – Direcţia Generală de Administrare Mari Contribuabili.
Creşteri mai importante s-au înregistrat la: • bugetul de stat, cu 65%; • la bugetul asigurărilor sociale de stat – cu 20%; • bugetul fondului naţional de asigurări de sănătate, cu 17%.
Pe surse ale bugetului de stat, încasări mai mari faţă de anul precedent au fost la: • impozitul pe profit, cu 43,7%; • impozitul pe venituri din salarii, cu 37,3%; • alte impozite şi taxe, cu 36,4%.
Este pozitiv faptul că arieratele bugetului general consolidat au avut o evoluţie descrescătoare în anul 2007 faţă de anul precedent, restanţa fiind de 213.630 mii lei, cu 44.709 mii lei mai puţin faţă de rămăşiţa anului anterior, iar arieratele în sold la 31 decembrie 2006, s-au diminuat, până la sfârşitul perioadei analizate, prin încasare şi alte modalităţi legale, cu 35,7%.

De remarcat este faptul că, la finele anului precedent, 4.257 operatori economici persoane juridice, cu 263 mai puţini decât în 2006, înregistrau restanţe la bugetul consolidat al statului, 97,2% dintre aceştia având restanţe sub 100 mii lei.
La 31 decembrie 2007, ponderea reprezentativă a obligaţiilor restante la bugetul consolidat de stat era concentrată la 118 debitori, care cumulează 92% din debitele restante la nivel de judeţ, respectiv 188.940 mii lei.

Pentru recuperarea obligaţiilor neachitate la bugetul general consolidat al statului de contribuabilii persoane fizice şi juridice, au fost aplicate cu fermitate măsurile de executare silită reglementate de Codul de Procedură Fiscală. În acest scop, au fost: • emise titluri executorii pentru toate debitele restante; • comunicate debitorilor, somaţii de plată pentru suma totală de 50.475 mii lei; • sechestrate bunuri mobile şi imobile în valoare de 39.142 mii lei; • înfiinţate popriri pe veniturile la terţi şi pe conturi bancare de 82.265 mii lei. Pentru 20 de contribuabili persoane juridice cu restanţe, s-au emis decizii de atragere a răspunderii solidare cu debitorul a 40 persoane vinovate, pentru 11.292 mii lei, din care s-au încasat 3.293 mii lei. Toate titlurile executorii emise au fost înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Prin aplicarea modalităţilor de executare silită, au fost colectate la buget 108.340 mii lei, reprezentând 14,3% din totalul încasărilor.
În anul 2007, a fost deschisă procedura insolvenţei, conform Legii nr. 85/2006, la 213 contribuabili care înregistrau restanţe faţă de bugetul statului în sumă de 12.984 mii lei şi s-a încasat de la debitorii, care se află în această situaţie, 4.323 mii lei. Dintre acestea, 162 societăţi au intrat în dizolvare în baza Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice şi a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
În cadrul procedurii insolvenţei, s-a atras răspunderea solidară a 22 administratori şi asociaţi, care s-au făcut vinovaţi de producerea stării de insolvabilitate a debitorului pentru suma de 4.362 mii lei.

În vederea responsabilizării operatorilor economici care înregistrează restanţe, potrivit reglementărilor legale, DGFP Vâlcea a publicat trimestrial, pe site-ul MEF, lista operatorilor economici mari contribuabili cu puncte de lucru în judeţul Vâlcea, întreprinderi mici şi mijlocii (exclusiv microîntreprinderile), care înregistrau debite restante la bugetul general consolidat al statului. Lista publicată cu situaţia la 31 decembrie 2007, cuprinde 179 restanţieri, cu debite în sumă totală de 24.530 mii lei, cu 3.409 mii lei mai puţin decât în trimestrul precedent.
În anul 2007, au fost valorificate bunuri intrate în proprietatea privată a statului în sumă de 208 mii lei, gradul de valorificare a bunurilor fiind de 97,1%.

În anul 2007, în domeniul asistenţei contribuabililor, preocupările DGFP Vâlcea s-au materializat în: • lansarea website-ului DGFP Vâlcea – www.finante.vl.ro; • modernizarea Sistemului de Informare şi Documentare a Contribuabililor – Info Chioşc; • servicii prompte şi de calitate la „telefonul contribuabilului”- 0250-73.17.07; • elaborarea şi distribuirea la toate unităţile fiscale teritoriale a documentarului „Informaţii fiscale”, cuprinzând date utile contribuabililor; • campaniile de presă: Depunere declaraţii on-line, Cont unic, Impozit pe venit, Fişe fiscale, Redirecţionare 2% din impozitul pe venit; • trimiterea de scrisori de mulţumire contribuabililor cu comportament fiscal corespunzător; • cunoaşterea de către management a opiniilor contribuabililor referitoare la calitatea serviciilor de asistenţă, prin Chestionarul pentru valorificarea sugestiilor primite din partea contribuabililor; asigurarea afişajului şi a materialelor informative, actualizate periodic la sediile tuturor administraţiilor.

În anul 2007, rezultatele Activităţii de Inspecţie Fiscală s-au materializat prin atragerea suplimentară la bugetul consolidat al statului a peste 70 milioane de lei, în structura: 47,2 mil.lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 22,1 mil.lei – accesorii aferente debitelor stabilite suplimentar; 1,3 mil.lei amenzi contravenţionale şi confiscări.
Pentru prejudicii create bugetului general consolidat, în sumă totală de 32,1 mil.lei, DGFP Vâlcea a înaintat 25 de cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.
DGFP Vâlcea a acordat o atenţie deosebită colaborării cu consiliile judeţean şi locale pentru elaborarea proiectelor de buget locale şi rectificarea acestora pe tot parcursul anului 2007, cu respectarea riguroasă a prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Important este că ne cunoaştem atât realizările, cât şi neîmplinirile, cunoaştem capacitatea personalului, dovadă în acest sens fiind rezultatele evaluării performanţelor profesionale pentru anul 2007, precum şi cele ale examinării personalului, şi suntem convinşi că, prin aplicarea unui management eficient, pe baza planului de activitate stabilit pentru 2008, vom realiza obiectivele Strategiei pe termen mediu a ANAF, în concordanţă cu Programul propriu de dezvoltare a sistemului de control managerial. Vom acţiona, în continuare, pentru creşterea eficienţei şi calităţii actului fiscal, prin aplicarea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu tuturor operatorilor economici şi prin promovarea unui parteneriat real în relaţia directă cu contribuabilul, astfel încât să realizăm cu profesionalism misiunea instituţiei noastre, care aplică în teritoriu, în mod unitar, Strategia şi Programul Guvernului în domeniul Finanţelor Publice pentru înfăptuirea reformei fiscale” – a declarat la finalul prezentării Bilanţului pe anul 2007, directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorghe Gogîrnoiu.


Alte titluri din editia curenta:

(Sport)Galacticele de la Oltchim au învins clar Lada
(Politica)Blonda de la Cotroceni i-a arătat cartonaşul ga…
(Reportaj)Localnicii din Ocnele Mari s-au întors în Evul …
(Actualitate)Oltchim suplimentează cu 44,5 milioane de lei o…
(Impact)Coşmarul nu se termină la Mateeşt
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Editorial)Greşeli de campanie
(Actualitate)Campionat naţional de box feminin la Călimăneşti
(Fapt divers)Reclamaţie de viol, la Călimăneşti
(Administratie)Mai mult de jumătate din populaţia Râmnicului b…
(Politica)Ion Dobre minte electoratul cu neruşinare
(Actualitate)Furnizorul de servicii IT RomSoft Râmnicu Vâlce…
(Finante)Directorul executiv al DGFP Vâlcea, ec. Gheorgh…
(Editorial)Pescuitul politic
(Administratie)Ilie Amuzan a ajuns şef la „Apa Vâlcea…

Leave a Response