Sparle si Soparle

miercuri, 13 februarie 2008

Sparle si Soparle

• Ion Dobre, primarul comunei Dăeşti minte cu neruşinare într-un cotidian local. Omul spune că a făcut foarte multe în cei 17 ani de „frecat menta“ la primărie. Bineînţeles, ziariştii care-l laudă pe trei arginţi uită să amintească ce-l iubeşte lumea la adunarea populară din satul Sâmbotin, pe care a convocat-o edilul au venit 15 oameni din care şase erau consilierii săi şi unul, şeful lui de partid, de la Vâlcea.

• Chituc, năbădăiosul şef de post din Păuşeşti, se lăuda zilele trecute prin primărie că are pile mari la Bucureşti şi că nu va fi sancţionat, deşi a reţinut ilegal o persoană, a lovit cu autoturismul de serviciu o maşină privată şi a fugit de la locul accidentului plus încă câteva isprăvi pe care le vom aminti la momentul oportun. Vom vedea cât de mari sunt pilele şi dacă pot trece peste lege, domnule miliţian!

• Singurul ziar care apare în sudul judeţului s-a desprins de „trustul” patronat de magnatul gunoiului. Îl felicităm pe jurnalistul care a avut curajul să rupă pisica în două, dar deplângem modul în care redactează unele editoriale ce-l pot duce la cercetări judiciare pentru defăimarea numelui ţării.

• Patronul firmei Parcomat intenţionează să intre în afaceri media. El va lansa în curând un săptămânal ce va beneficia de susţinerea financiară a mai multor firme liberale dar şi a două pesediste!

• Poliţistul Matei este cârciumar în timpul liber. „Băiatul“ acesta deştept a concesionat de la Primărie, pe mai mulţi ani, un cămin cultural în cartierul Goranu, pe care l-a transformat în discotecă. Vom reveni cu amănunte.

• Moştenitorii boierului Lahovary: André Lahovary, născut la 28 ianuarie 1948, BRF Snack, lgh. 203, 621 41 Visby, Dominique Lahovary, născută la 6 aprilie 1962, Bagarsvängen 6, 135 39 Tyresö reprezentată de André Lahovary, Olenka Lahovary Eriksson, născută la 22 august 1946, Vegagatan 6, 113 29, Stockholm, reprezentată de André Lahovary, Catrine Lahovary, născută la 15 septembrie 1950, Erik Segersällsv. 9, 126 50 Hägersten reprezentată de André Lahovary se judecă cu autorităţile locale într-un dosar de revendicare aflat la Judecătoria Buftea. Se pare că şi acolo acţionează tot prin avocatul – deputat Ungureanu. Vom reveni pe larg în numerele următoare, cu implicaţiile proceselor – Lahovary. În afacere sunt implicaţi şi inginerul Mirea şi un domn Tîlvîc, domiciliat în Statele Unite ale Americii.

Alte titluri din editia curenta

(Reportaj)Primarul din Mateeşti, incompetenţă maximă
(Administratie)Lădeştiul, Lăpuşata şi Roeştiul sunt administra...
(Fapt divers)Spărgătorii reprezentanţelor de la Vâlcea, depi...
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Administratie)Primarul Gutău joacă totul pe cartea investiţiilor
(Fapt divers)Furturi masive de motorină, din locomotive
(Editorial)Hocus – pocus
(Administratie)Gheorghe Iordache edilul din Drăgăşani, gentelm...
(Administratie)Milioane de euro pentru verificarea aerului din...
(Fapt divers)Cinci răniţi, în urma răsturnării unui autobuz
(Fapt divers)Poliţia din Lădeşti are sediu nou
(Sport)Chimista Ramona Maier, pe locul trei în top 10 ...
(Politica)Preşedintele PAS, Constantin Rotaru
(Administratie)Primarii care nu rezolvă problema proprietăţilo...
(Sport)Premieră în fotbalul juvenil vâlcean


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe