Preşedintele PAS, Constantin Rotaru

miercuri, 13 februarie 2008

Preşedintele PAS, Constantin Rotaru:

„Ministrul Păcuraru a venit la Mateeşti degeaba”

 În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PAS, Constantin Rotaru, a ţinut să precizeze punctul său de vedere legat de ceea ce se întâmplă în prezent la Turceşti - Mateeşti. „Am fost plăcut surprins de vizita ministrului Păcuraru. Din păcate, acesta nu a făcut altceva decât să se pozeze cu sinistraţii, întrebându-se la sfârşitul vizitei cine sunt vinovaţii.

Ba chiar a venit cu o explicaţie, lucrurile trebuind cercetate înainte de 1987, când a fost construită halda şi în ce condiţii... Consider că atunci când halda a fost proiectată, nu a fost prevăzută nici o construcţie. Oricum, nu asta e marea problemă, ci deplasarea sterilului către pârâul Târâia. Din acest punct de vedere, consider că autorităţile ar trebui să fie mai responsabile”, a precizat Rotaru.

În aceste condiţii, conducerea PAS este de părere că ministrul Păcuraru „mai bine nu mai venea, dacă nu-i poate sprijini pe sinistraţi”. Noi spunem că nu e rău că a venit. Cu această ocazie a putut vedea cât de bolovan este actualul primar şi a aflat că administraţia locală este ruptă de patru ani. Consilierii se ceartă cu primarul non stop, se reclamă la poliţie şi procuratură iar primarul, ori că nu ştie, ori că nu poate, s-a complăcut să nu facă nimic. Pe deasupra Stănişor este şi campionul dosarelor penale din Vâlcea iar o nouă candidatură a sa este total inoportună.

(T.G.)

Alte titluri din editia curenta

(Reportaj)Primarul din Mateeşti, incompetenţă maximă
(Administratie)Lădeştiul, Lăpuşata şi Roeştiul sunt administra...
(Fapt divers)Spărgătorii reprezentanţelor de la Vâlcea, depi...
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Administratie)Primarul Gutău joacă totul pe cartea investiţiilor
(Fapt divers)Furturi masive de motorină, din locomotive
(Editorial)Hocus – pocus
(Administratie)Gheorghe Iordache edilul din Drăgăşani, gentelm...
(Administratie)Milioane de euro pentru verificarea aerului din...
(Fapt divers)Cinci răniţi, în urma răsturnării unui autobuz
(Fapt divers)Poliţia din Lădeşti are sediu nou
(Sport)Chimista Ramona Maier, pe locul trei în top 10 ...
(Politica)Preşedintele PAS, Constantin Rotaru
(Administratie)Primarii care nu rezolvă problema proprietăţilo...
(Sport)Premieră în fotbalul juvenil vâlcean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe