|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

în Drăgăşani Doctorul Pavelescu se pregăteşte pentru postul de primar 

În Drăgăşani


Doctorul Pavelescu se pregăteşte pentru postul de primar

 În municipiul Drăgăşani primul care şi-a anunţat candidatura pentru postul de primar este medicul primar ORL Alin Viorel Pavelescu. El va fi candidatul PNL şi are susţinerea întregii organizaţii locale inclusiv al actualului edil Gheorghe Iordache care consideră că este momentul să dedice mai mult timp afacerilor familiei şi că programele demarate de el pot fi continuate cu succes de colegul său de partid.

Doctorul Pavelescu locuieşte de 23 de ani în Drăgăşani şi este preşedinte al PNL Drăgăşani din 6 iunie 2005. S-a înscris în partid în 2003. „Nu am făcut până atunci politică deoarece am considerat că este suficient să fac politica halatului alb cu încredinţarea că toate lucrurile vor merge corect.” A urcat pe scena politică când a văzut că statul pe tuşă nu este o soluţie. A simţit că este nevoie de oameni cu discernământ şi profesionalism.

Şi ales PNL deoarece familia sa are o veche tradiţie liberală în perioada interbelică mai mulţi strămoşilor de ai săi fiind edili în localităţi din zonă sau preşedinţi de organizaţii liberale. Doctorul Pavelescu are o imagine foarte bună în urbee. Soţia este tot medic, oftalmolog, membră a PNL din 1990. Au doi copii, unul membru al Baroului Bucureşti şi celălalt elev în clasa a XII-a.

Liberalii au în Drăgăşani o organizaţie puternică , cu 400 de membrii. În această perioadă organizaţia încearcă să stabilească o listă de candidaţi la consiliu local care să întrunească cât mai multe sufragii la localele ce se apropie dar care va putea să sprijine efectiv executivul primăriei în îndeplinirea programelor şi proiectelor. Doctorul Pavelescu vrea să schimbe mentalitatea despre alegeri şi să promoveze o campanie electorală constructivă, bazată pe mesaje pozitive şi fără atacuri la persoană.

Viitorul primar îndrăgeşte sportul şi cultura fiind sponsor şi preşedinte al CSM Drăgăşani, echipă de fotbal care activează în Divizia D. „ Cunosc aproape fiecare om din oraş. Îi respect pe toţi, inclusiv pe viitori mei contracandidaţi”. A ajutat şi alte comunităţi atunci când a putut. Datorită insistenţelor sale în satul Fumureşti din comuna Lungeşti s-a realizat un punct sanitar . „ Vreau să aduc cumva în această comună din apropierea Drăgăşaniului o salvare care să poată transporta pacienţii la spitalul din municipiu”.

În ultimii ani doctorul Pavelescu s-a folosit de toate relaţiile personale pentru a aduce în municipiu cât mai multe fonduri necesare reabilitării şcolilor realizând şi un campus la Grupul Şcolar Brătianu unde este profesor pesedistul Binişor.A realizat finanţări medicale de 19 miliarde de lei, bani care au servit la achiziţionarea unui laparoscop, un Artroscop, un aparat de anestezie ultramodern iar sectorul de Radiologie al Pneumoftizologie a fost complet modernizat.

Alte stiri din editia curenta:

(Impact)Criză în justiţia vâlceană
(Impact)Firmele deputatului Becşenescu, executate silit…
(Actualitate)Combinatul Oltchim va fi scos la privatizare
(Administratie)În Drăgăşani Doctorul Pavelescu se pregăteşte p…
(Fapt divers)Putem reclama poliţiştii
(Politica)Senatorul Mihail Popescu a refuzat postul de şe…
(Actualitate)Fonduri europene pentru învăţământul vâlcean
(Sport)Tadici e unul dintre cei mai buni tehnicieni di…
(Politica)La Olăneşti primarul nu va fi votat nici de col…
(Sparle si soparle)Sparle si soparle
(Finante)Actualitatea fiscală: Obligaţii declarative ale…
(Actualitate)O firmă proaspăt înfiinţată în Prahova a prelua…
(Editorial)Ce se-ntîmplă la Poliţie
(Administratie)Lucrările la Centrul Expoziţional Seaca au intr…
(Fapt divers)Bani furaţi din altar

Leave a Response