Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşte Marea Unire

miercuri, 28 noiembrie 2007

Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşte Marea Unire

La initiaţiva Organizaţiei Municipale a PSD, a preşedintelui Ion Tudor, miercuri, 28 noiembrie 2007, începând cu ora 17, la noul sediu al acesteia, a avut loc simpozionul „Marea Unire în conştiinţa naţională a românilor”.

La lucrările acestei reuniuni ştiinţifice au participat parlamentari, lideri ai organizaţiilor judeţeană şi municipală a PSD, preşedinţi de organizaţii din municipiu, reprezentanţi ai tinerilor, femeilor şi seniorilor pensionari, alţi invitati.

La începutul manifestării, domnul Ion Tudor, preşedintele PSD, organizaţia municipală Rm.Vâlcea, a rostit cuvântul de deschidere şi a abordat unele aspecte legate de perspectivele integrării României în Uniunea Eropeană.

În cadrul simpozionului au mai avut intervenţii cadre didactice universitare de prestigiu şi cercetători de renume în domeniul istoriei. Astfel domnul prof.univ.dr Alexandru Popescu Mihăeşti a vorbit despre semnificaţiile marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918 reflectate în psihologia românilor.

Documente mai puţin cunoscute despre Marea Unire în Vâlcea au fost aduse la cunostinţa participanţilor de domnul Ion Soare, lector univ.dr., iar domnul prof.dr. Gheorghe Dumitraşcu s-a referit la învăţămintele actului istoric de la 1 Decembrie 1918 pentru contemporaneitate.

Alte articole din editia curenta:

Incoruptibilii din Consiliul Judeţean
Rovana Plumb, un parlamentar mediocru în Români...
Centrul olimpic sămânţă de scandal
Încercări de divizare a două comune
PSD a câştigat în judeţ, democraţii în Râmnic
Podul de la Frânceşti a fost distrus de…p...
Începe Mondialul
Sparle si soparle
Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşt...
Primăria Râmnicului mai împarte 43 de miliarde
Tableta a…politică Perdanţii şi absenteismul
George Popolan i-a dat o lecţie edilului Ion Dobre
Elevii vâlceni – apreciaţi la concursuril...
Trei răniţi în urma unui accident
Lăpuşata va avea canalizare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe