Elevii vâlceni – apreciaţi la concursurile naţionale

miercuri, 28 noiembrie 2007

Elevii vâlceni – apreciaţi la concursurile naţionale

Eleva vâlceancă Andreea Buga, din clasa a XI-a a Colegiului Naţional Gib Mihăescu din Drăgăşani a fost clasată a patra pe ţară, obţinând menţiune la concursul nmaţional de chimie „C,D: Neniţescu”, care a avut loc în perioada 15-17 noiembrie la Facultatea de chimie aplicată şi ştiinţa materialelor din Bucureşti. Aflat la a XV-a ediţie, concursul se adresează elevilor de liceu participanţi la fazele naţionale ale olimpiadei de chimie şi este structurat pe trei secţiuni: chimie anorganică, chimie organică şi chimie-fizică.

În afară de Andreea Buga (la secţiunea chimie-fizică), de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” a mai participat la concurs şi Olga Diaconescu (chimie organică). Premiile s-au acordat în funcţie de punctajul final, stabilit în urma rezultatelor de la proba teoretică, urmată de o probă practică la care au participat numai primii10 clasificaţi la cea teoretică. „Ambele eleve ale colegiului s-au calificat la proba practică, iar la secţiunea chimie fizică, Andreea Buga a obţinut menţiune, rezultat notabil, ţinând cont de faptul că ea este doar în clasa a XI-a.” – a apreciat inspectorul Paul Dumitrescu, de la ISJ Vâlcea.

Ca urmare a acestor rezultate, colegiul a fost premiat cu un abonament la revista de fizică şi chimie, instrument cu atât mai util cu cât se apropie olimpiada de chimie şi concursul “Chimexpert”, la care colegiul a avut în fiecare an rezultate deosebite.

Alte articole din editia curenta:

Incoruptibilii din Consiliul Judeţean
Rovana Plumb, un parlamentar mediocru în Români...
Centrul olimpic sămânţă de scandal
Încercări de divizare a două comune
PSD a câştigat în judeţ, democraţii în Râmnic
Podul de la Frânceşti a fost distrus de…p...
Începe Mondialul
Sparle si soparle
Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşt...
Primăria Râmnicului mai împarte 43 de miliarde
Tableta a…politică Perdanţii şi absenteismul
George Popolan i-a dat o lecţie edilului Ion Dobre
Elevii vâlceni – apreciaţi la concursuril...
Trei răniţi în urma unui accident
Lăpuşata va avea canalizare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe