Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la sfârşitul acestui an

duminică, 25 noiembrie 2007

Domnule preşedinte, Buşe, rezolvaţi problema!

Şcolari fără lapte şi în următoarele luni

 Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la sfârşitul acestui an, şi probabil nici în primele luni ale anului viitor, din cauza imposibilităţii autorităţilor locale de a organiza o licitaţie validă. De altfel, s-a constatat că în judeţul Vâlcea nu există nici o firmă care să se poată încadra în procedurile legale de licitaţie, adică să poată livra lapte pasteurizat. În Vâlcea sunt în acest moment peste 25.000 de şcolari şi preşcolari.

Nu sunt firme specializate

Cert este că, în acest semestru, şansele ca majoritatea prichindeilor să se bucure de lapte sau produse lactate sunt aproape nule. Problema este favorizată şi de legislaţia restrictivă, dar şi de primarii care nu se obosesc să rezolve problema pe plan local, fie din cauza lipsei de interes, fie din cauză că nu vor să se implice în scandalurile politice sau refuză presiunile venite din partea autorităţilor, de a favoriza anumite firme. Problema achiziţionării laptelui guvernamental este în sarcina Consiliului Judeţean Vâlcea, care a organizat la termen licitaţiile.

Patru firme, din Tulcea, Slatina şi Vâlcea, au participat, însă nu a fost desemnat nici un câştigător pentru că firmele respective au depus mai multe contestaţii. „Am organizat de două ori licitaţii pentru lapte, dar nu am reuşit nimic. Hotărârea de Guvern 1052/2004 obligă ca aprovizionarea să se facă doar cu lapte UHT. În Vâlcea, firmele care au participat la licitaţie nu au avut decât lapte pasteurizat, şi legea nu permite acest lucru. Laptele UHT are termen de valabilitate şase luni. Firmele care au cumpărat caietul de sarcini nu îndeplineau această condiţie, şi atunci au depus contestaţii pe motive de discriminare. Intenţionez să las la latitudinea fiecărei primării să-şi organizeze licitaţia pentru corn şi lapte.“ – spune preşedintele CJ, Dumitru Buşe.

Lipsă de interes pe plan local

Nici primăriile, la rândul lor nu au rezolvat problema pe plan local. Dintre cele 89 de primării vâlcene, doar la Frânceşti priogramul „Laptele şi Cornul se desfăşoară în acest moment fără probleme, deoarece primarul se ocupă pe plan local de această problemă încă de acum doi ani. „Am fost primul şi singurul din judeţ, la acea vreme, care se ocupa de Programul "Laptele şi Cornul" pe plan local, fără să mai aştept derularea greoaie a licitaţiilor de la Consiliul Judeţean.

Vă închipuiţi că am avut şi probleme din partea unora care au încercat să-mi pună beţe în roate. Au fost chiar şi câţiva consilieri judeţeni care s-au gândit că cine ştie ce afaceri încerc eu să fac şi m-au verificat pe toate părţile. Au existat tot soiul de acuze. Când şi-au dat seama că singurul meu interes este mulţumirea copiilor m-au lăsat în pace. La mine, în toate cele 10 şcoli, copiii primesc în fiecare zi lapte, lacatate şi câte un corn proaspăt, nu făcut de cinci-şase zile. Am reuşit să-i conving şi pe cei de la Păuşeşti Măglaşi să facă la fel, dar mai sunt şi alte localităţi unde problema a fost rezolvată pe plan local.” – spune edilul şef de la Frânceşti, Daniel Nicolaescu.

Şi preşedintele Buşe este de părere că aprovizionarea pe plan local este cea mai bună soluţie pentru elevii de la sate. „În mai toate comunele există o brutărie care se poate ocupa de aprovizionarea cu cornuri a elevilor. Cu atâtea brutării în judeţ, am ajuns ca o firmă din altă parte (este vorba de Vlăsia din Argeş) să asigure cornul elevilor. Poate fi găsită şi o societate care să distribuie produse lactate în mai multe localităţi.“ – spune Buşe, mai ales că procedura de licitaţie pentru acest program e mult mai simplă decât cea organizată de CJ. În prezent, la Consiliul Judeţean este aşteptat un răspuns oficial de la Consiliul Naţional de Selecţionare a Contestaţiilor Bucureşti, dar, până la organizarea unei noi licitaţii va mai dura cel puţin o lună.

Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil...
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s...
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri...
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul...
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş...
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe