|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite 

Demisia!!!

Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite

 • Milionarul în euro, care deţine mai multe proprietăţi imobiliare în Bucureşti, a încasat  sute de milioane de lei de la stat pentru… chirie
 • Vâlceanul Aurelian Pavelescu, campion absolut la traseism politic
• Dumitru Dragomir a ales tăcerea

Site-ul de informaţii generale www.hotnews.ro a publicat recent un inedit „Top 10 parlamentari chiulangii, bogătani cu chirie de la stat, traseişti, miliardari, leneşi, cheltuitori şi plimbăreţi, îmbogăţiţi în timpul mandatului, cu dosare la DNA“. La loc de „cinste“ în Top 10 bogătaşi- chiriaşi la stat figurează deputatul vâlcean, Dumitru Becşenescu. Adică miliardarul, care după ce că a dormit ani de zile în Parlament şi nu a făcut nimic concret pentru electoratul, care l-a votat, a mai avut şi tupeul sau hai să o spunem pe şleau – NESIM├×IREA – de a încasa de la stat lunar suma de aproape 800 de euro pentru …chirie.

Milionar în euro „milogeşte“ la banii de…chirie

Potrivit legii, parlamentarii care nu sunt din Bucureşti au dreptul la o locuinţă a cărei chirii este achitată din bugetul Camerei sau al Senatului. Condiţia, să nu deţină o altă locuinţă în proprietate. 26 de parlamentari au încălcat legea şi au beneficiat de chiria de aproape 800 euro/lună, deşi aveau mai multe proprietăţi în Bucureşti. Printre aceştia se numără şi deputatul vâlcean milionar în euro, Becşenescu Dumitru, care încasează o chirie lunară de 25 milioane lei. Acesta deţine, însă, mai multe proprietăţi imobiliare şi terenuri: casă în Bucureşti ( Unirii) de 455 mp construiţi şi 216 m.p. utilităţi, achiziţionată în 2004, apartament în Râmnicu Vâlcea, 64 mp şi o casa de 280 mp, terenuri în Voluntari de 98 hectare, achiziţionate între 2005 si 2006. Mai deţine teren agricol şi intravilan în Râmnicu Vilcea. Este acţionar majoritar la 9 societăţi comerciale, de unde ia dividende şi are 52.000 euro în conturi.

 Aurelian Pavelescu, campion absolut la traseism politic
 
Neinterzis de lege, traseismul politic este sportul preferat al multor parlamentari, în special în perioadele tulburi din punct de vedere politic. Cel mai tulburator este faptul că parlamentarii sar fără nici o piedică de la o ideologie la alta, de la stânga la dreapta şi înapoi. Deputatul vâlcean, care nu reprezintă, însă, Vâlcea în Parlament (şi bine face!) Aurelian Pavelescu este campion absolut la traseism politic cu 5 partide.
A fost membru PNL între 1990 şi 1992, după care a înfiinţat Partidul Dreapta Naţională ( cu accente extremiste), unde a stat între 1993- 1996. Intră in 2004 în parlament pe listele PD, în 2005 părăseşte partidul şi intră în PIN, pleacă şi de aici în acelaşi an, înscriindu-se în PN├×CD.

Dumitru Dragomir a ales tăcerea

Conform art. 112 din Constituţia României, parlamentarii au dreptul de a adresa întrebări, atât Guvernului, cât şi autorităţilor publice, în interesul cetăţenilor. De acest drept au preferat să se lipsească 43 de deputaţi, care până în iunie 2007 au ales tăcerea sau somnul. Deputatul PRM de Vâlcea, Dumitru Dragomir – supranumit Mitică de la Ligă (care nu a ajutat judeţul în nici un fel în perioada, cât a stat în Camera Deputaţilor) a reuşit performanţa ca în cei trei ani de mandat, care au trecut până acum, să nu adreseze autorităţilor nici măcar o singură întrebare sau interpelare.


Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil…
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s…
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri…
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul…
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş…
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

Leave a Response