Nici nu ies bine din sediul „Ecoului“ că mă şi „interpelează“ un tânăr transpirat tot
- Nu vă supăraţi, ce număr aveţi la clădirea firmei?
- Parcă…172. Mă uit pe o plăcuţă şi întradevăr172 este, chiar dacă abia se vede dintre frunzele unui castan rătăcit printre blocuri…Tânărul părea mirat. Ceva, parcă, îl neliniştea.
- Domnule, eu caut numărul 174, de fapt caut firma „Mobil Extrem Chezlong Hop Art“ şi, parcă, a înghiţit-o dracul…
- Nu se poate! mă supăr eu. Trebuie să fie pe aici. Hai, să trecem podul!
- Am fost, domnule! De vreo trei ori l-am trecut, dar numărul 174 nu există. Este 175, 173, 176, dar 174- nicăieri! Şi trecem podul împreună, eu mai mult curios, pentru că-mi ziceam: „ ce dracu, mă, sunt orăşean de-o viaţă, să nu-mi cunosc localitatea ? “ Intrăm, tot împreună, într-un atelier de cismărie şi-l întreb pe patron:
- Nu vă supăraţi, vă rog, ce număr are clădirea dumneavoastră?
- 175, neică! Dar ce căutaţi?
- O firmă. Se numeşte „Mobil Extrem Chezlong Hop Art“…
- Cum ai zis, taică?
- „ Mobil Extrem Chezlong Hop Art “
- Doamne, ce nume! Şi cu ce se ocupă?
- Cu vânzarea de mobilier, domnule! îmi sare în ajutor tânărul rătăcit.
- Nu ştiu, taică! Mergeţi dumneavoastră la vecini, s-ar putea să fie acolo! Şi iar plecăm şi intrăm în taraba de alături.
- Bună ziua!
- Bine aţi venit! Cu ce vă servim?
- Să ne spuneţi, vă rugăm frumos, ce număr aveţi la clădire?
- Dar noi nu avem clădire!
- La butic, atunci!
- N-avem!
- Dar de firma „ Mobil extrem Chezlong Hop Art “ aţi auzit?
- Da, cum să nu!
- Uraa! Strigăm deodată şi eu şi tânărul pe care vreau să-l ajut. Unde se află, domniţă, pentru că ea figurează la numărul 174, care trebuia să fie pe aici, dar, parcă, l-a înghiţit dracul!
- Păi, e la etajul I, la „ Moda “ !
- La Moda? Întreb eu uluit.
- Da! Acolo e! Şi, fuga- fuga, trecem strada, urcăm treptele la terasă, intrăm la „ Moda “ şi iar întrebăm mieroşi.
- Nu ştiţi, vă rugăm frumos, pe unde se ascunde firma „ Mobil Extrem Chezlong Hop Art “?
- Ba da! La parterul unui bloc de la gară! Mă lămureşte sec o tânără care-şi sorbea cafeaua.
Luăm un taxi, pentru că era de mers, nu glumă, trebuia să traversăm oraşul, şi ajungem în parcarea de la Sf. Ion, unde tânărul îşi lăsase maşina, că era motorizat, ce, dracu, doar era agent comercial, cum reieşea din cartea de vizită, pe care mi-o întinsese ostentativ.
Ne urcăm în Golf-ul său şi ajungem la gară. Luăm toate magazinele la rând, dar nici urmă de „ Mobil Extrem Chezlong Hop Art “…Mai rămăsese doar un chioşc de ziare, unde nu întrebasem. Tânărul se resemnase şi înjura cu gura cât o şură. „ Fir-ar mama lui de…174! Aşa ceva n-am mai văzut! “ Eu, însă, cu inima îndoită, îl întreb pe vânzătorul de ziare…
- Domnule, n-aţi auzit de-o firmă „Mobil Extrem…“
- Ba da, domnule! Mă întrerupse acesta. Fiica mea este patroană. Tânărul meu prieten, de-acum sări brusc şi-l pupă pe bietul vânzător de ziare...
- Unde este, domnule? Că de două ore tot căutăm.
- La complexul „M “, domnule! Sigur! Şi iar dăm târcol oraşului şi în fine, după ce aşteptăm la barieră, în zece minute, găsim „ Mobil Extrem Chezlong Hop Art “. Al dracului 174!
George ACHIM
