Construcţia centrului expoziţional de la Seaca începe la primăvară

miercuri, 17 octombrie 2007

Licitaţie câştigată de firme din Bucureşti şi Târgovişte

Construcţia centrului expoziţional de la Seaca începe la primăvară

Licitaţia pentru realizarea construcţiei centrului expoziţional de la Călimăneşti  Seaca a fost câştigată de firmele Construcţii Erbaşu SA Bucureşti şi SC Confort SA din Târgovişte, în detrimentul ofertei depuse de societatea vâlceană Conexvil. După ce preşedintele CJ, Dumitru Buşe a reuşit să blocheze prima licitaţie, de data aceasta a fost depusă şi o ofertă de preţ apropiată de cea prevăzută în proiectul Phare câştigat de CJ, în asociere cu Primăria Călimăneşti pentru realizarea acestui obiectiv. Firmele câştigătoare s-au angajat că vor realiza obiectivul la valoarea de 8,3 milioane de euro. Lucrările vor începe efectiv în primăvara anului viitor, iar construcţia trebuie finalizată în cursul anului 2009. Proiectul este finanţat prin programul Phare 2004 - 2006, Coeziune Economică şi Socială - Dezvoltarea Infrastructurii Regionale fiind aprobat de Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională în şedinţa din 19 decembrie 2005. În perioada 28 noiembrie 2006 - 2 martie 2007 s-a derulat procedura de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitaţiei internaţionale de lucrări prevăzute în proiectul Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia, iar la 8 iunie 2007 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un nou anunţ de participare privind relansarea licitaţiei internaţionale de lucrări. Ofertanţii trebuiau să constituie o garanţie pentru participare sub forma unei scrisori de garanţie bancară pentru suma de 100.000 de euro, să aibă cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani de minim 10 milioane de euro şi acces la o linie de credit dedicată de 1,6 milioane de euro. Proiectul s-a clasat pe primul loc în zona Olteniei la licitaţia organizată de Agenţia Regională de Dezvoltare Sud Vest în cursul anului 2005. Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia va avea o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. Acesta va cuprinde un pavilion expoziţional central de 6.471 de metri pătraţi, o platformă expoziţională în aer liber, de 2.250 de metri pătraţi, adiacentă pavilionului expoziţional, patru pavilioane expoziţionale modulare în suprafaţă de 5.520 de metri pătraţi. În interior va fi şi o sală de conferinţe şi congrese cu o capacitate de 2.500 de locuri, dar vor mai fi incluse de asemenea şase spaţii pentru expoziţii şi meşteşuguri populare, spaţii verzi, depozite şi servicii.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe