Şpârle şi Şopârle

luni, 27 august 2007

Şpârle şi Şopârle

• Derbedeii presei vâlcene au băut vineri aproape toată ziua şi s-au ţinut de ameninţări şi şantaje prin telefon. Au deranjat prin grohăiturile lor bahice: oameni de afaceri onorabili,  politicieni şi bancheri . Spre seară unul dintre ei şi-a văzut visul cu ochii primind un spor bunicel la un contract şi aşa foarte mare (Bravo Petre!). Celălalt, sexagenar cu dosar la CNSAS, s-a dat în stambă din nou. După ce a plătit salariile echipei de linguşitori ce o conduce dictatorial s-a apucat de scandaluri. Într-un cazinou, mult după ora 0.00, a intrat ca un nebun şi a lovit şi înjurat un client. Incidentul a beneficiat de filmarea obligatorie a aparatelor de supraveghere din local dar şi de foarte mulţi martori. Romeo poate bea însă liniştit în continuare. Clientul nu-l va acţiona în instanţă pentru că… îi este milă de un tip rămas fără virilitate. Şi-a pierdut-o şi pe cea fizică dar şi pe cea cerebrală iar un judecător ar putea oricând fi influenţat de un certificat medical luat pe bune de la orice psihiatru.

• Un om de afaceri adoptat recent de PNL se va întâlni în această săptămână cu un jurnalist cu ştate vechi de la un cotidian local. Cei doi vor perfecta actele unei societăţi comerciale pe care o vor deţine în procente egale. Societatea va lansa, luna viitoare, un nou bisăptămânal pe piaţa vâlceană. Le urăm succes şi aşteptăm criza de nervi a barbarului din Călimăneşti.

• Viceprimarul Râmnicului, liberalul Constantin Monceanu deţine două documente care pe piaţa neagră a informaţiilor valorează minim 100.000. de lei. Noi. Documentele nu au fost puse în vânzare şi vor fi transformate în lichidităţi doar… în momentul politic prielnic. Apreciem răbdarea ţărănistă domnule vice!

• Îl felicităm pe domnul Pistol pentru că a reuşit să fie econom în concediu. Atât de econom încât la întoarcere a putut să-şi achite şi o mai veche datorie.

•  Un ordinar care şi-a salvat ziarul de câteva ori prin bunăvoinţa preşedintelui Dumitru Buşe îl şantajează acum ordinar şi-l vinde pentru 3000 de arginţi. În plus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe