Mizerabilii din consilii

joi, 26 iulie 2007

Mizerabilii din consilii

 

Pe lângă fel de fel de categorii sociale care nu existau înainte de Revoluţie (tehnoredactori, agenţi de bursă, agenţi de asigurări, hakeri, cămătari, traficanţi de droguri, magnaţi ai gunoaielor, hair stilişti , designeri, realizatori de showuri tv, dealeri auto , etc) s-a format una, care în aparenţă nu este periculoasă şi pare extrem de democratică. În realitate este aproape inutilă societăţii în ansamblu. Mănâncă extrem de mulţi bani publici şi girează fel de fel de afaceri dubioase. Consilierii locali au ajuns o tagmă. În judeţul nostru sunt peste 1300. În alte judeţe sunt şi mai mulţi. În mediul rural băieţii ăştia ( la ţară aproape toţi sunt pensionari) se duc o dată pe lună la primărie, asistă la o şedinţă încasează o indemnizaţie lunară mai mare decât multe pensii din sat. De multe ori doar pentru o oră de stat degeaba şi pentru că au semnat nişte hârtii. Unii dintre ei mai încasează bani şi la alegerea viceprimarului, iar acela dintre ei de ajunge viceprimar ia apoi o superleafă comparativ cu veniturile din comună. La oraşe atracţia este şi mai mare. Într-un oraş din sudul judeţului indemnizaţia de consilier este cât un salariu mediu. Iar gaşca asta de trântori nu face nimic decât să încerce să sabotez orice iniţiativă a executivului de frică că primarul îşi face capital politic pentru alegerile viitoare. Habar nu au de legi, nu ştiu să citească un buget, nu cunosc priorităţile oraşului, ale fiecărui cartier în parte. Au ajuns pe liste prin mici frăţii partinice şi prin nesuferitele liste. Este un amalgam format de multe ori în aceste consilii din intelectuali locali care au un serviciu şi banii din consiliu măresc bugetul familiei şi din indivizii care nu ar fi trebuit să ajungă nici portari la primărie şi care habar nu au nici măcar de atribuţiile unui consiliu local. Nu au responsabilitate, iniţiativă, diplomaţie, nu cunosc politică nu înţeleg rostul opoziţiei dar papă lunar banul public cu nonşalanţă şi orgoliu prostesc afişat pe uliţe prăfuite ale unor târguri provinciale care nu progresează şi datorită lor şi a unor legi proaste care dau forţă unor neprofesionişti. În capitala judeţului membrii consiliilor sunt oameni cu posturi foarte bune, majoritatea au ceva experienţă în partide. Sunt mulţi deveniţi consilieri de profesie. Au învăţat drumul spre liste indiferent că fac parte din partide în care şeful dictează lista de la A la Z sau în alte partide în care democraţia este mimată mai bine şi au loc aşa zise competiţii interne pentru stabilirea candidaţilor. Bugetele sunt mai mari. Sunt mai mulţi bani de alocat…. Mai multe licitaţii… mai multe interese. Executivul trebuie să găsească permanent soluţii pentru a-şi asigura majoritatea voturilor din consiliu. Se negociază politic dar şi individual… se fac compromisuri…se joacă şah în şedinţele de comisii sau în plen. Se duc oamenii în diferite excursii în străinătate. Scumpe şi total neproductive pentru oraş. Unii se învârt să mai ia bani din diferite AGA şi CA, alţii pun vorbă bună unor firme, unii obţin concesiunii favorabile asociaţilor lor secreţi. Îşi iau terenuri aproape moca în centrul oraşului. Toţi prosperă mai mult sau mai puţin. Şi nu din banii de indemnizaţii. Averile cresc, se schimbă autoturisme, se fac vacanţe scumpe, se trimit copii la studii la şcolii costisitoare, se schimbă apartamentele, se fac case de vacanţă, se cumpără case sau vile. Cei de la putere fac trafic de influenţă, un hoby permanent al consilierilor ce au trecere pe lângă executiv) . Alţii intermediază eliberări de autorizaţii, rectificări de buget, suplimentarea unor alocaţii de fonduri. E un circ vizibil pentru cunoscătorii care participă la şedinţele de plen. Majoritatea ştiu că la anul vor trebui să plătească cumva un nou loc eligibil. Să-şi înlăture concurenţa. Internă şi apoi cea externă. Să mintă cumva electoratul, să dea interviuri televizate halucinante şi pline de aberaţii şi promisiuni deşarte. Majoritatea dintre ei sunt sau vor deveni… mizerabili!

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe