|luni, decembrie 11, 2017
  • Follow Us!

Utilizarea greşită a cunoaşterii spirituale poate deveni cea mai rapidă metodă de autodistrugere 

Shihan Liviu Bădescu, preşedintele FRKAGD, atenţionează:

„Utilizarea greşită a cunoaşterii spirituale poate deveni cea mai rapidă metodă de autodistrugere“

În lumea aceasta a „vitezei“, unde nu mai avem timp să reflectăm asupra noastră, există oameni care o dată cu trupul îşi întăresc şi spiritul. Numit şi „calea autoapărării spiritului“, Goshindo-ul este una din cele mai bune căi de a te descoperi pe sine şi de a ajunge la înţelegerea celor de lângă tine. De şapte ani de zile, în cadrul Federaţiei Române de Karate şi Aiki Goshin-Do (cu sediul în Rm. Vâlcea), Liviu Bădescu deschide această cale tuturor celor care vor să o parcurgă, pretinzând o atitudine fundamental diferită faţă de cea manifestată, adesea, în sistemul sportiv, luptând împotriva transformării Budo-ului japonez într-un surogat comercial. Despre acest mod de a fi ne-a vorbit pe larg preşedintele FRKAGD.

Domnule Bădescu, ce este, în fapt, căutarea spirituală, regăsirea de sine?

– În societatea modernă se vorbeşte foarte mult despre personalitatea omului; se fac studii aprofundate, se elaborează programe de calculator complexe, se angrenează într-o muncă uriaşă oameni bine pregătiţi în domeniu pentru a cerceta cauzele care fac ca personalitatea unui om să se dezvolte sau nu şi modul în care aceasta influenţează viaţa personală şi socială a oamenilor. Sunt oameni care au o personalitate puternică cum, la fel, există oameni a căror personalitate aproape nici nu este luată în seamă. Acestora din urmă, teama de eşec a devenit atât de mare încât, fără voia lor, renunţă la abordarea oricărei probleme de teama de a nu o rata. Primii sunt cei care domină societatea, ceilalţi, marcaţi parcă de destin, sunt dominaţi. Găsirea unei metode de uniformizare şi îmbunătăţire a personalităţii se identifică cu acea căutare spirituală care poate face ca fiecare fiinţă să fie independentă şi să aibă dorinţa de a afla cine este de fapt. Atenţie, însă! Utilizarea greşită a cunoaşterii spirituale poate deveni cea mai rapidă metodă de autodistrugere.

La autodistrugere?

– Da, pentru că individul este, de cele mai multe ori, tentat să folosească informaţia spirituală pentru a-i influenţa şi controla pe alţii, fără a-şi da seama că orice comandă, care porneşte din propria sa minte, trece prin propria sa fiinţă şi devine un decret pentru propria lui natură, acţionând, în primul rând, împotriva lui. Diferenţele individuale la nivel de personalitate, scopuri şi interese creează permanent o diversitate de nevoi, care poate fi observată numai dacă-ţi propui acest lucru. La baza acestor „cerinţe“ stă o năzuinţă adânc înrădăcinată în fiinţa umană, care o face să dorească mai mult. În mulţi dintre noi această dorinţă rămâne, poate, latentă, în timp ce la alţii ea se manifestă foarte agresiv. Nu trebuie uitat faptul că extremele, oricare ar fi ele, sunt periculoase. În acest sens şi automulţumire, dar şi superficialitatea, îngâmfarea, agresivitatea sunt pentru tine cei mai redutabili duşmani în calea dezvoltării spirituale. Va trebui deci să renunţi la anumite ,,obiceiuri’’ pentru o exprimare superioară, pe care toţi semenii tăi s-o poată vedea şi urma.

Cum poate cineva renunţa la aceste „obiceiuri“?

– Pentru a face această schimbare totală, de la ceea ce pari să fii la ceea ce doreşti, cu adevărat, va fi necesară o anumită determinare. Când eşti hotărât să fii ceea ce simţi, instinctiv, că eşti, atunci poţi ajunge la asta fără dificultate. Trebuie să renunţi la „a spera“ şi „a dori“ şi să treci la „a face“ şi „a fi“. Problema principală este faptul de a învăţa „cum“ să te cunoşti, pentru că lumea ta interioară merită şi trebuie descoperită. Nu contează metoda folosită, ci calitatea ei. A neglija cunoaşterea interioară înseamnă a deveni treptat dependent de orice lucru din afara ta, înseamnă a-ţi slăbi propria natură. A te observa pe tine însuţi înseamnă a da dovadă de luciditate şi a încerca, pe cât posibil, să atingi acel nivel de dezvoltare spirituală la care majoritatea indivizilor doar visează. Cele mai bune rezultate aparţin omului inteligent, şi, nu-i de mirare, mulţi nu pot să conştientizeze anomalia aflată în ei. Această stare de căutare lăuntrică trebuie să caracterizeze omul care doreşte, cu seriozitate, să se schimbe.

Leave a Response