Prostituatele de pe Valea Oltului nu vor să lucreze în tabăra Brădişor

miercuri, 18 iulie 2007

 Prostituatele de pe Valea Oltului nu vor să lucreze în tabăra Brădişor

După scandalul taberei de la Năvodari, în tabere de elevi din judeţul Vâlcea a început o adevărată vânătoare de vrăjitoare. Sunt sau nu condiţii optime de cazare şi masă sau se impune închiderea unor astfel de unităţi. Deşi presa vâlceană a declarat închisă tabăra Brădişor, recent am făcut tur de orizont prin câteva tabere şi cea închisă este Cozia. La Brădişor administratorul s-a confruntat cu lipsa personalului şi deşi în zonă sunt multe „păsări de noapte” care bat Valea Oltului dintr-o parcare într-alta, deşi s-au dat anunţuri în ziare pentru angajare, niciuna nu a catadicsit să accepte munca de jos, punând condiţii greu de acceptat.

Aflată pe valea Lotrului, tabăra de la Brădişor funcţionează din anul 1984, până atunci aici fiind o organizare de şantier. În prezent, aici sunt cazaţi 87 de elevi, cu vârste cuprinse între opt şi 15 ani, veniţi din judeţele Tulcea, Buzău, Giurgiu şi Brăila.  Administratorul, Elena Siminea (56 ani), lucrează de opt ani aici şi de 35 de ani ca administrator. „După incidentul de la Năvodari am fost asaltaţi de controale. Au fost descoperite câteva mici nereguli, în sensul că ne-am confruntat cu lipsa de personal, eu trebuind să fac şi pe bucătăreasa şi pe spălătoreasa. Acum această situaţie s-a remediat”, ne-a spus femeia. Cum cea mai mare parte a elevilor sunt plecaţi la ştrand, la Călimăneşti, femeia ne arată dormitoarele, grupurile sanitare, bucătăria, blocul alimentar, vestiarele. „Este curat şi atât am putut noi să facem. Este nevoie de investiţii mult mai mari, dar un lucru este clar. Tabăra nu a fost niciodată închisă“. Ca să argumenteze cele spuse femeia ne arată procesele verbale de toţi reprezentanţii instituţiilor veniţi în control. Dr. Maria Murăruş, de la Sanepid specifică: „Spaţiile de cazare sunt curate, aerisite. Spălătoarele şi grupurile sanitare sunt întreţinute corespunzător. Nu sunt cazuri de îmbolnăvire”. Medicul face şi câteva recomandări, în sensul că lipseşte un capac de sifon, că spaţiul de gunoi deşi este împrejmuit nu are portiţă şi lipsea aparatul de clorinare a apei. Toate acestea deficienţe au fost remediate în numai două zile. Şi medicul Daniel Vasiloiu, de la DSV a acordat calificativul “bine” în urma controlului efectuat. Nici inspectorii de la OPC, potrivit proceselor-verbale ce le-au fost puse, nu au confirmat existenţa unor nereguli majore. „Pe viitor, cu investiţii mult mai mari trebuie să realizăm împrejmuirea unităţii”, spune administratorul.

Statui pentru administratorii taberelor

Până mai ieri au existat probleme cu numărul de persoane ce deserveşte tabăra. Chiar dacă Brezoiul este un oraş cu foarte mulţi şomeri, fenomenul prostituţiei pe Valea Oltului este puternic alimentat de junele din zonă, care n-au catadicsit să-şi muncească sezoniere în tabăra de la Brădişor. „Am dat şi anunţ la ziare, am vorbit şi cu primarul oraşului Brezoi să găsească câteva tinere care vor să muncească, dar n-a fost chip. În cele din urmă, am angajat, la bucătărie o femeie cu experienţă, cu actele medicale la zi, care abia s-a întors din Italia”, spune administratorul. Noul bucătar şef, promite că le servii elevilor inclusiv specialităţi italiene, dacă aceştia vor dori. Puşi pe picior de drumeţie, un grup de elevi din Râmnicu Sărat,  însoţiţi de profesori a acceptat să ne spună câteva cuvinte: „Dacă aceste tabere supravieţuiesc, eu care sunt conducător de unitate şcolară vă spun că nu este datorită sistemului. Cei care le ţin pe linia de plutire sunt administratorii cărora le trebuiesc făcute statui. Am văzut condiţii mult mai rele în alte părţi, aşa că aici e bine”, spune una dintre profesoare.

Tabăra Cozia suspendată pe termen nelimitat

La Tabăra Cozia situaţia nu este tocmai pe roze. Aceasta a fost închisă în urmă cu o săptămână (11 iulie), iar grupul de elevi dansatori din Bucureşti, care erau cazaţi în respectiva unitate şi-a continuat sejurul până la sfârşit. Când am ajuns la Cozia nici picior de elev prin preajmă, doar bucătarul Florin Ciobanu (24 ani), din Piteşti, care a acceptat să spună câteva cuvinte: “Controalele au descoperit nereguli la blocul alimentar, în sensul că nu îndeplinea condiţiile impuse de UE. Personalul nu avea duşuri, vestiare, grup sanitar. Copii au mânat la un motel din apropiere, iar activitatea taberei a fost suspendată temporar. Patronii au început să facă remedierile, în sensul că pe lângă cele de la blocul alimentar, se vor înlocui mochetele din camere, se va vopsi tocăria şi tot ce au cerut organele de control”. Elevilor care aveau bilete la tabăra Cozia le-a fost restituită suma de bani şi nu se cunoaşte o dată limită în care tabăra îşi va relua activitatea. Fost administrator la o altă tabără din judeţ, Mihai Prună ne-a declarat: “Fondurile de reabilitare din România au fost dirijate către taberele din doar câteva judeţe din ţară: Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Constanţa, în rest supravieţuim cum putem. În Vâlcea sunt deja două tabere, Lotru şi Păuşa 2 care au fost puse pe butuci”.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe