|miercuri, septembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Sportul – Oltchim deschide sezonul fotbalistic de vară-toamnă 

Cupa României / Primul tur naţional

Sportul – Oltchim deschide sezonul fotbalistic de vară-toamnă

După o vacanţă de vară ce pare extrem de lungă, întoarcerea la fotbalul judeţean se va face săptămâna aceasta. Federaţia Română de Fotbal a decis ca meciul dintre câştigătoarea fazei judeţene a celei mai populare competiţii fotbalistice şi o echipă de liga a III-a să aibă loc în cazul vâlcenilor între Sportul Rm. Vâlcea şi FC Oltchim.

În mod normal, ca echipă câştigătoare a trofeului judeţean, Sportul ar trebui să fie gazda întrecerii. De altfel aşa a şi decis Federaţia. Dacă s-ar fi respectat programarea iniţială, meciul ar fi urmat să se dispute la Bărbăteşti, unde condiţiile de a găzdui o echipă de Liga a III-a sunt improprii. În aceste condiţii, la recomandarea unui important oficial din fotbalul vâlcean, FC Oltchim a acceptat propunerea celor de la Sportul ca partida să se dispute în Rm. Vâlcea, în data de 18 iulie (miercuri), de la ora 17,30. Mărinimia echipei conduse de preşedintele Mihai Diculoiu nu trebuie să ne surprindă. Din surse neoficiale, dar demne de luat în seamă, cu ocazia pregătirii meciului de Cupă, între FC Oltchim şi Sportul s-au purtat unele discuţii privind colaborarea pe viitor. Preşedintele Diculoiu, chiar dacă este foarte mulţumit de colaborarea cu AS Mihăeşti, ar prefera o mutare a celor de la Sportul pe terenul din Mihăeşti şi încheierea unui protocol prin care să se stabilească faptul că Sportul ar urma să înregimenteze în rândurile campioanei şi juniori de la grupele de copii şi juniori ale echipei FC Oltchim. Revenind la meci, devine clar că, în aceste condiţii, FC OLtchim porneşte ca favorită şi se pune doar problema scorului la care va învinge trupa de Liga a III-a. Apoi, având în vedere că mulţi dintre jucătorii Sportului  sunt „în refacere“ după ce au participat la nunta unuia dintre sponsori, devine şi mai limpede că FC Oltchim are prima şansă în vederea obţinerii calificării. Până acum FC Oltchim a disputat două partide amicale cu CSM Rm. Vâlcea (terminate cu un rezultat de egalitate şi o înfrângere), iar Sportul a suferit un eşec în amicalul cu „coşmarul“ Dinamo Rm. Vâlcea.

Leave a Response