Preşedintele Buşe supărat foc pe amenzile de la Garda de Mediu

joi, 12 iulie 2007

 Preşedintele Buşe supărat foc pe amenzile de la Garda de Mediu

În urma controalelor efectuate în ultima săptămână de inspectorii de la Direcţia Apelor s-a constatat că malurile apelor din Vâlcea sunt sufocate de gunoaie, pe care rareori le strânge cineva. Două primării au fost amendate cu sume consistente pentru neluarea măsurilor obligatorii de curăţare a cursurilor de apă. Astfel, Primăria Vaideeni va trebui să plătească o amendă de 35.000 de lei, iar Primăria Câineni 75.000 de lei. “Conform Legii apelor, este considerată contravenţie neasigurarea de către autorităţile locale a curăţirii cursurilor de apă şi a salubrizării acestora, amenzile fiind stabilite prin Ordonanţa 24/2002, până la 75.000 de lei. Chiar dacă angajaţii Apelor Române încearcă să remedieze situaţia, curăţând zonele cu probleme este destul de greu. În judeţul Vâlcea sunt nu mai puţin de 1.574 de kilometri de cursuri de apă, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor numai 60 de salariaţi care le au în grijă.” – spune directorul Direcţiei Apelor Olt, Tudor Şindilaru. În urma celor 30 de controale efectuate de inspectorii de la Apele Române au constatat că râurile din majoritatea localităţilor s-au transformat în rampe de gunoi. Pe lângă sancţiuni, au fost emise şi numeroase avertismente. Pe de alt[ parte, amenzile date de inspectorii de mediu au trezit nemulţumiri la nivelul conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea. Preşedintele CJ, Dumitru Buşe s-a referit în termeni duri la aceste acţiuni. „Domnii inspectoraşi, care nu au strâns în viaţa lor gunoiul de undeva ar trebui să se gândească mai bine înainte de a da astfel de amenzi. Eventual să ne dea şi soluţii pentru aruncarea gunoiului, pentru că, în cazul în care ar avea alternativă sunt sigur că oamenii nu ar mai arunca gunoiul pe unde se nimereşte. Ei dau amenzi, şi după aceea ne lasă pe noi în imposibilitatea dea găsi soluţii pentru finanţare la primării.” – spunea preşedintele CJ.   Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe