Misterul de la Laloşu nu a fost dezlegat

luni, 9 iulie 2007

 Misterul de la Laloşu nu a fost dezlegat

Misterul gazelor care ies din pământ şi care afectează atât sănătatea, cât şi culturile oamenilor din comuna vâlceană Laloşu nu a putut fi explicat de nimeni până în prezent. Specialiştii de tot felul care s-au perindat în ultimii doi ani prin localitate nu au oferit oamenilor nici un fel de explicaţie cu privire la emanaţiile de gaze care iau foc atunci când te aştepţi mai puţin, şi care pun în pericol viaţa oamenilor. Gazaţi chiar şi în somn, oamenii care nu mai pot bea apă din nici una dintre cele 30 de fântâni existente în localitate cumpără apă potabilă de la Metro, pe bani grei, transportată cu maşina primăriei şi uită cu părere de rău la culturile care se usucă văzând cu ochii.

Gazaţi în somn

Oamenii de la Laloşu sunt gazaţi chiar şi în somn. Pericolul de incendiu este maxim, datorită emanaţiilor de gaze care apar unde te aştepţi mai puţin. „Zilele trecute am avut un om care a mers în grădină, să fumeze o ţigară şi i s-a aprins fundul. Pericolul de incendiu este foarte mare. Oamenii nu pot bea apa din fântâni, şi nici la animale nu le mai dau. Am sigilat toate beciurile, pentru că este periculos, iar la unele fântâni s-au pus burlane, care să evacueze gazele deasupra caselor, pentru că, atunci când este nor miroase a gaz peste tot, şi asta nu poate face bine la sănătate.” – spune primarul comunei, Ion Toma.

Apă de la Metro

Deocamdată, oamenii de la Laloşu se aprovizionează cu apă fie de la un puţ care se află la aproximativ 10 kilometri depărtare de casele lor, fie de la Metro Craiova. „Cei de la Metro au spus că nu au văzut aşa vânzare de nicăieri. Nimeni nu cumpără aşa multă apă cât cumpărăm noi. O transportăm cu maşinile primăriei, pe cheltuiala noastră. În medie, o familie de cinci persoane cheltuie cam 100.000 de lei vechi lei pe zi pentru apă, iar noi, la primărie cheltuim cam 100 de milioane cu transportul. Oamenii preferă să nu mai mănânce decât să nu bea apă. Au stat şi pompierii pe aici 4-5 luni, cu cisterne cu apă, pentru a preveni incendiile, dar era păcat de ei, acum ne bazăm doar pe cei de la Craiova, că sunt mai aproape.” – mai spune primarul.

Proiect de forare la adâncime

Pentru rezolvarea situaţiei urmează ca în următoarele zile să demareze un proiect de forare la adâncime, realizat de o firmă din Bucureşti, Mivan Kier Joint Venture LTD.

Alimentare cu apă de 1,5 milioane de euro

De asemenea, urmează să demareze în curând şi realizarea unui proiect de alimentare cu apă a comunei, din surse din afara localităţii, care costă 1,5 milioane de euro. Teoretic, până în primăvara anului 2008, localnicii vor avea apă curentă. Dacă totul va merge bine, până în primăvara viitoare, localnicii din Laloşu vor avea apă potabilă. „Încercăm să aflăm din ce cauză pânza freatică este infestată cu produse petroliere şi ce trebuie să facem. N-am găsit cauza, Încercăm să facem ceva cu Ministerul Mediului, să depistăm cauzele şi să prevenim infestarea de acum înainte. Am avut discuţii cu Ministerul Transporturilor. Acum o lună am analizat situaţia de la Laloşu şi am convenit să realizăm în cel mai scurt timp cu putinţă o lucrare de aducţiune a apei potabile, pe un proiect în cadrul programului operativ, cu fonduri externe. Acum se realizează documentaţia tehnică, care sperăm să fie gata la începutul lunii august. Ministerul Transporturilor angajează un credit extern. Nu ştiu despre cât este vorba, dar estimăm că valoarea întregii lucrări va fi cam de 1,5 milioane de euro. În primăvara anului viitor, toate gospodăriile stradale ar putea avea apă potabilă. Nouă nu ne-a spus nimeni nimic despre vreun zăcământ de uraniu.” – spune şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe. După apă, vor trebui refăcute drumurile distruse de maşinile de tonaj mare. Lucrările vor începe în maximum două săptămâni. Vestea rea este că emanaţiile de gaze nu se vor opri însă în acest fel.

Comoară pentru investitori

Pe sănătatea oamenilor din localitate, operatorii economici din domeniul petrol – gaze încearcă să profite la maximum de „comoara” pe care stau localnicii, mai multe firme făcând studii pentru a descoperi cum ar putea profita de pe urma gazelor din zonă. Interesul pentru concesionarea terenurilor, pentru resursele subsolului este maxim, firme mari făcând prospecţiuni în zonă. „Sunt firme mari, ca Petrom – OMV fac prospecţiuni în zonă de mai multe luni, dar nu au vrut să spună nimănui ce au constatat, au spus că vor termina săptămâna viitoare studiile şi vor organiza atunci o conferinţă de presă. Oricum, interesul pentru concesionarea resurselor e acolo este maxim.” – spune primarul localităţii.  

Apă cu viermi

Până una-alta, apa gălbuie şi uleioasă din toate fântânile a început să facă viermi, iar atunci când aprinzi bricheta deasupra fântânilor se stârneşte o flacără la care oamenii îşi fac grătare. Peste tot iese gaz, iar mirosul se simte prin întreaga comună. „De ce scoatem, de aia arată şi mai rău. Dacă nu ne udăm grădinile, legumele şi fructele pier. Dacă le udăm, tot la fel. Până ne bagă apă, vom muri cu toţii” - se plâng localnicii. „Apa are deasupra o peliculă de petrol, este galbenă şi plină de viermi. Nu se poate bea, va pentru că ne îmbolnăvim. Nici la animale nu o mai dăm” - spune Alexandrina Curcă, din Laloşu. Pe lângă petrol şi gaze, localnicii pomenesc şi de un zăcământ de uraniu, descoperit încă de acum două decenii, dar de care se fereşte toată lumea să vorbească. „Înainte de ‘89 se vorbea de exploatarea zăcămintelor din această regiune. A venit Revoluţia şi nu s-a mai făcut nimic. Acum sunt unii care se ocupă de măsurători. Toate ţevile care erau băgate în pământ erau scoase ruginite. Cică ar fi uraniu. Se vorbeşte că ar fi depistat americanii uraniu din satelit, dar nimeni nu ne-a spus nimic oficial despre asta.” – spune şi primarul.

Sănătate periclitată

Apa cu gust de petrol a fost declarată improprie consumului, pentru că tot mai mulţi localnici se îmbolnăveau. Probele de apa prelevate de specialiştii de la Inspecţia de Sănătate Publică  Vâlcea a semnalat prezenţa în fântânile care ard a unor microorganisme necunoscute. Studiate la microscop, acestea au dimensiuni de 1-2 milimetri şi prezintă „cili asemănători picioruşelor de miriapode”. Iniţial, medicii de la Sănătate publică declaraseră una dintre fântâni ca având apă potabilă, dar acum, după apariţia viermilor nici apa de acolo nu mai poate fi folosită. În aceste condiţii, pe toate fântânile au fost puse etichete pe care scrie „apă nepotabilă”. Pe lângă faptul că apa nu este potabilă, mai există şi pericol de incendii. Fiecare om a semnat la primărie că a luat la cunoştinţă de pericolul existent şi că va evita să fumeze sau să aprindă foc în apropierea fântânilor sau a beciurilor. Copiii suferă de tot soiul de boli. Într-o singură zi au fost internaţi şase prichindei, cu diaree. Sunt de asemenea foarte mulţi localnici care suferă de plămâni sau de ficat, inexplicabil, dar se sting încet: nu pot trage pe nimeni la răspundere pentru ce li se întâmplă. Reprezentanţii Schelei de Petrol Drăgăşani, Transgaz Mediaş, sucursala Craiova, Petrom şi Compet Ploieşti au prelevat probe de nenumărate ori, dar spun că nu au descoperit până acum cauza emanaţiilor de gaze. Iniţial s-a crezut că Laloşu stă pe o pungă de gaze, dar ipoteza nu a fost confirmată oficial.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe