Electrica (CEZ România) a investit zeci de milioane de euro la Vâlcea

luni, 9 iulie 2007

 Electrica (CEZ România) a investit zeci de milioane de euro la Vâlcea

Volumul investiţiilor pe parcursul anului trecut, al CEZ România a fost de 183 de milioane de lei noi, iar în Vâlcea acestea au atins cifra de 27,9 milioane de lei. Directorul economic al CEZ România, Leon Vrska s-a declarat mulţumit de rezultatele obţinute de companie pe parcursul ultimului an, dar a recunoscut faptul că nivelul investiţiilor s-a reflectat în cel al tarifelor percepute către consumatori. În luna martie a acestui an s-a finalizat separarea activităţilor, formându-se CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare. În acest an, activitatea companiei este afectată atât în zona vânzării, cât şi a cumpărării de energie electrică, dar şi de creşterea preţului de achiziţie a energiei în primele luni ale anului. „Am investit 2087 de milioane de lei, cu 25,5 milioane mai mult decât în 2005, dar acest lucru s-a reflectat şi în tariful de distribuţie. Profitul net a fost de 95,2 milioane d elei noi, în creştere cu 22,2 milioane de lei noi. A scăzut însă cantitatea de energie distribuită şi vândută, înregistrându-se o descreştere a vânzărilor cu 5%. Principala noastră pierdere a fost ALRO, care s-a conectat direct la reţeaua Hidroelectrica, pierderea noastră estimativă fiind de 0,6 teravat oră. În 2007 estimăm că pierderea va fi de un teravat oră, scăderea în electricitatea vândută fiind de 7,1%. Clienţii noştri au posibilitatea de a cumpăra energie mai ieftină de la Hidroelectrica, sau din alte surse au renunţat la serviciile noastre. Veniturile noastre au crescut cu 4,4%. Am majorat costul total cu 0,2% în 2006 faţă de 2005. Cele mai importante pierderi au fost înregistrate din partea cumpărătorilor de energie şi a mentenanţei. S-a făcut o majorare totală a salariilor cu 20,6%, mai mare decât cea din contractul colectiv de muncă, care a fost de 17,5%, dar restul este constituit din bonusuri. În schimb nu s-a schimbat numărul angajaţilor” – a apreciat directorul economic al CEZ România.

Probleme din cauza alunecărilor de teren

Principalele probleme întâlnite la nivel naţional şi în judeţul Vâlcea au privit costurile cu întreţinerea reţelei de distribuţie, mai ales din cauza alunecărilor de teren. „În Vâlcea am avut mai multe zone unde s-au înregistrat alunecări de teren, stâlpi căzuţi din cauza condiţiilor meteo sau alte probleme, care au generat costuri foarte mari. Am avut costuri de 79 de milioane de lei noi în 2006 la reţelele de distribuţie.” – a precizat Gabriel Negrilă, directorul general al CEZ Distribuţie. Compania a fost afectată în primul rând de scăderea volumului de vânzări, dar şi de faptul că în iarna care a trecut consumul estimat a fost mai mic decât cel înregistrat în realitate. Conducerea CEZ şi-a cerut de asemenea scuze pentru inconvenientele cauzate de neactualizarea la timp a bazelor de date ale Electrica şi de trimiterea unor facturi duble în Vâlcea, dar şi pentru întreruperile frecvente de energie din Râmnic, puse pe seama… păsărilor care se lovesc de cablurile electrice sau pe seama vremii nefavorabile. Şi seceta poate afecta producţia de energie, şi mai ales tariful. „Am avut probleme din cauza vremii nefavorabile pe Cozia şi spre Obârşia Lotrului, locuri foarte greu accesibile pentru oamenii noştri. Treceau echipele şi ridicau arborii căzuţi, şi până se întorceau cădeau alţii, iar pe Cozia accesul este foarte greoi.” – spun reprezentanţii CEZ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe