|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Profesorul Criveanu – dat în judecată de Inspectorat 

 Profesorul Criveanu – dat în judecată de Inspectorat

Profesorul Ion Criveanu, de la Grupul Şcolar Brătianu din Drăgăşani a fost dat în judecată recent de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru încercarea de falsificare a unor note în cataloagele de la clasele unde predă. Profesorul, care se află de mult timp în litigiu cu conducerea şcolii la care activează a încercat să modifice notele unor elevi, care fuseseră puse de profesorul care îl suplinea atunci când lipsea de la ore, ocupat mai mult cu procesele decât să-şi facă datoria. Acesta este primul pas concret făcut de Inspectoratul Şcolar în acest sens, după mai multe „isprăvi” ale profesorului, printre care şi bătaia administrată unor elevi la oră, numeroase absenţe nemotivate şi refuzul de a-şi face examenul psihiatric, obligatoriu conform legii. „Propunerea de depunere a unei plângeri penale împotriva profesorului Criveanu a fost discutată la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, fiind aprobată, astfel că plângerea a fost deja depusă, fiind în cercetări.” – a precizat Paul Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea.  

Leave a Response