Măicuţă de la Schitul Ostrov cu dosar de internare la azil

joi, 5 iulie 2007

 Măicuţă de la Schitul Ostrov cu dosar de internare la azil

 

Maica Arcadia, sau Aurelia Stan, cea mai în vârstă de la Schitul Ostrov, aflat în staţiunea Călimăneşti Căciulata vrea să se interneze la un cămin de bătrâni. Maica şi-a depus dosarul cu cererea de internare la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, dar a solicitat să fie singură în cameră, lucru care nu este posibil în acest moment, din cauza supraaglomerării căminelor de bătrâni din judeţ. Pentru că cererea nu i-a fost satisfăcută aşa cum a vrut, maica în vârstă de 69 de ani a rămas deocamdată la mânăstire. Ea nu se înţelege însă prea bine cu celelalte măicuţe, deşi la Ostrov nu are prea multe lucruri de făcut, mânăstirea având doar o livadă şi o grădină cu flori.

 

Oscilează cu cererile

 

În ultima perioadă, maica Arcadia a oscilat cu cererea sa. „O săptămână spune că vrea la cămin, altă dată spune că nu vrea, că îi pare rău de faptul că s-a ajuns până aici şi că toată lumea a aflat de cererea ei, nici ea nu ştie prea bine ce vrea.” – spune stareţa de la Ostrov. La schit sunt numai 10 măicuţe, inclusiv maica stareţă Mariami, dar maica Arcadia s-a plâns de faptul că între ea şi celelalte măicuţe sunt neînţelegeri, motivând astfel cererea de a fi mutată într-un cămin de adulţi.

 

Căminele sunt supraaglomerate

 

Cererea sa nu a putut fi satisfăcută până acum deoarece căminele din Vâlcea sunt oricum foarte aglomerate, mai ales că a solicitat să fie mutată singură într-o cameră. “I-am putea satisface şi această cerere, dar în timp, pentru că acum avem în jur de 40 de cereri în aşteptare, iar majoritatea căminelor de adulţi sunt supraaglomerate, oricum sunt internate prea multe persoane acolo. Încercăm să obţinem finanţări pentru modernizare la Lungeşti sau pentru construirea altor două locaţii care să funcţioneze ca centre.” – spune Nicolae Badea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vâlcea. În aceste condiţii, măicuţa a rămas la mânăstire.

 

Are condiţii bune la mânăstire

 

La Schitul Ostrov, maica Arcadia are condiţii foarte bune de trai, stând singură într-o cameră, aşa cum solicita să fie internată într-un centru, schitul fiind amplasat într-o zonă foarte liniştită, pe o insuliţă aflată în mijlocul Oltului. Schitul are toate odăile curate şi îngrijite, singurele activităţi constând în ţinerea slujbelor religioase şi ajutorul dat la bucătărie. Băile sunt bine puse la punct, cu faianţă şi gresie, fiecare măicuţă având propria cameră. Stareţa schitului Ostrov, maica Mariami spune în schimb că nu a pus-o la muncă pe maina Arcadia, mai ales că este în vârstă, ba chiar că la mânăstirea respectivă nu sunt munci grele de făcut. „Noi nu avem aici teren, ci doar o livadă mică în spate şi frădina de flori din curtea mânăstirii. Nu am rugat-o decât să participe la rugăciuni, aşa cum este normal şi, atunci când are timp să le ajute pe celelalte măicuţe câte două ore pe zi, la bucătărie, la grădină, la ce poate sfinţia-sa, nu i-am impus nimic. De la începutul anului mă ameninţă că pleacă la azil. La masă nu vine cu noi pentru că zice că ne uităm urât la ea. Noi aici nu mâncăm nici un fel de carne şi s-a supărat când i-am zis. Stă cu uşa încuiată deseori.” – spune maica Mariami.

 

Insistenţe

 

Directorul adjunct al DGASPC Vâlcea, Antonie Ceauşu a spus că maica Arcadia are acte cum că ar suferi de un handicap, deşi el se îndoieşte de acest lucru. „Din luna ianuarie tot insistă să o primim, deşi avem vârstnici care au dosare pentru a obţine un loc în centru şi au situaţii mult mai grave. Nu mi se pare normală această situaţie pentru că biserica trebuie să ajute oamenii. La Lungeşti, unde vrea ea să stea avem 60 de locuri şi sunt deja şapte oameni în plus. Atunci când am întrebat-o de ce doreşte un loc într-un cămin de adulţi, a precizat că nu are nici o rudă, iar surorile de la mănăstire nu o înţeleg, punând-o la tot felul de treburi, fără a se interesa, în schimb, dacă aceasta se simte bine, dacă a mâncat sau nu etc. În ultima perioadă s-au făcut presiuni asupra noastră pentru soluţionarea acestui caz din partea acestei femei, care era mereu pe culoarele instituţiei, cât şi de la primărie, şi de la un preot. Pentru moment am cedat, deşi, sincer să fiu, am persoane în vârstă care au neapărat nevoie de un adăpost. Totuşi, i-am oferit o cameră la centrul pentru adulţi din apropierea Mănăstirii Bistriţa, dar nu a vrut să stea acolo. Se plângea că are tot felul de vedenii în legătură cu stareţa de la Ostrov. Ba mai mult, mă bate la cap în prezent să-i fac rost de un loc la Lungeşti, deşi este cunoscut deja faptul că acolo sunt cu şapte oameni mai mult.” – spune directorul Ceauşu. Cazul urmează să fie soluţionat definitiv în următoarea şedinţă a instituţiei. Maica Arcadia a depus în dosarul de solicitare a internării şi o copie a unui act medical conform căruia aceasta ar suferi de schizofrenie. Maica a mai declarat la Direcţia pentru Protecţia Copilului că provine din Moldova şi că s-ar fi hotărât să rămână la Ostrov după ce efectuase un tratament în staţiunea Călimăneşti, îndrăgind foarte mult zona.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe