Luni, 2 iulie a.c. - ultima zi a termenului legal pentru depunerea Declaraţiei cod 205

luni, 2 iulie 2007

Luni, 2 iulie a.c. - ultima zi a termenului legal pentru depunerea Declaraţiei cod 205

 

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, reaminteşte plătitorilor de venituri cu regim de reţinere la sursă că, la 30 iunie 2007, expiră termenul legal de depunere a Declaraţiei 205 - „Declaraţia informativă privind impozitul reţinut cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I.
Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, plătite în anul expirat până la data de 30 iunie a anului curent pentru veniturile realizate din: dividende; dobânzi; premii în bani şi/sau în natură, jocuri de noroc; pensii; lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice şi din alte surse.
Declaraţia se depune astfel:
- originalul - la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit sau unde acesta este luat în evidenţa fiscală, după caz;
- copia se păstrează de către plătitorul de venit.
Plătitorii de venituri au obligaţia depunerii declaraţiei în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă. Programul este disponibil la sediile administraţiilor fiscale teritoriale, fiind necesară o dischetă de 1,44 MB, sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, domeniul Finanţe, de la adresa www.mfinante.ro.
Atenţie ! Suportul magnetic sau optic va fi însoţit de exemplarul listat pe hârtie al declaraţiei pentru unitatea fiscală, semnat şi ştampilat.
* Bază legală: Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 185/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În atenţia contribuabililor plătitori de venituri cu regim de reţinere la sursă!
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, reaminteşte plătitorilor de venituri cu regim de reţinere la sursă că, la 30 iunie 2007, expiră termenul legal de depunere a Declaraţiei 205 - „Declaraţia informativă
privind impozitul reţinut cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I.
Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, plătite în anul expirat până la data de 30 iunie a anului curent pentru veniturile realizate din: dividende; dobânzi; premii în bani şi/sau în natură, jocuri de noroc; pensii; lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice şi din alte surse.
Declaraţia se depune astfel:
- originalul - la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit sau unde acesta este luat în evidenţa fiscală, după caz;
- copia se păstrează de către plătitorul de venit.
Plătitorii de venituri au obligaţia depunerii declaraţiei în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă. Programul este disponibil la sediile administraţiilor fiscale teritoriale, fiind necesară o dischetă de 1,44 MB, sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, domeniul Finanţe, de la adresa www.mfinante.ro.
Atenţie! Suportul magnetic sau optic va fi însoţit de exemplarul listat pe hârtie al declaraţiei pentru unitatea fiscală, semnat şi ştampilat.
* Bază legală: Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 185/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă aveţi neclarităţi de ordin fiscal, apelaţi 73.17.07 - telefonul contribuabilului
La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea funcţionează o linie telefonică directă Pentru facilitarea acordării asistenţei contribuabililor.
Prin apelarea numărului 73.17.07, de luni până vineri, între orele 8,00 şi 16,00, contribuabilii primesc răspunsuri la întrebări privind prevederile şi aplicarea legislaţiei fiscale.

Programul de audienţe la DGFP Vâlcea

Primirea în audienţă a persoanelor fizice şi juridice la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea se desfăşoară după următorul program:
- la directorul executiv al DGFP Vâlcea - joi, între orele 12,00 şi 14,00;
- la directorul executiv adjunct, Activitatea Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului - miercuri, între orele 12,00 şi 14,00;
- la directorul executiv adjunct, Activitatea Control Fiscal - marţi, între orele 12,00 şi 14,00.
Important! Primirea în audienţă se face pe bază de cerere scrisă din care să rezulte în mod expres problemele ce urmează a fi prezentate, depusă la Registratura instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe