|vineri, decembrie 15, 2017
  • Follow Us!

Corpul de Control al Primarului amendează cu sânge rece 

 Corpul de Control al Primarului amendează cu sânge rece

Corpul de Control al Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea a avut ca temă de lucru în această săptămână verificarea menţinerii curăţeniei în municipiu, transmiţând,  ca urmare a controalelor făcute, mai multe somaţii unor asociaţii de proprietari în vederea întreţinerii spaţiului verde din perimetrul imobilelor componente. Aceste somaţii vor fi urmate de alte controale şi în cazul nerespectării normelor de salubritate impuse de HCL nr. 50/2006 se vor aplica amenzi contravenţionale. Inspectorii Corpului de Control au mai sancţionat cu câte o amendă în valoare de 500 lei mai multe societăţi comerciale pentru diverse abateri: SC AS TRANS SRL pentru murdărirea străzii, SC PROD COM VICTORIA SRL pentru lipsa autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, SC CARAMEL SRL pentru parcare pe spaţiul verde şi SC DGN DISTRIGAZ SUD Rm. Vâlcea pentru nerespectarea graficului de lucrări.

ADP a turant într-o săptămână 682 tone de asfalt

În domeniul lucrărilor de întreţinere a carosabilului din municipiu, Direcţia Administrarea Domeniului Public din cadrul  a făcut reparaţii cu 682 tone de mixtură asfaltică la bl. C14, C11, C12, zona Cina – Ostroveni, pe strada General Magheru la blocul Gama, pe Calea lui Traian şi pe străzile 1 Mai, Doctor Sabin, Florilor şi Ştirbei Vodă. Totodată, s-au montat borduri în zonele bl. A49, C11, C12, 25-Nord, pe bd. Pandurilor şi pe străzile Nichita Stănescu şi Ostroveni şi s-au făcut balastări la parcarea de la blocul 25 – Nord. Tot în această săptămână a fost demarată o lucrare de amploare în zona Ostroveni, respectiv asfaltarea străzii Nichita Stănescu, lucrare care include şi amenajarea trotuarelor pe această arteră de circulaţie.

Pregătiri pentru Ziua Imnului

În ultima săptămână, Direcţia Administraţia Domeniului Public a montat 28 de bănci la locurile de joacă de la blocurile B0-C0, B13, A3 şi în Scuarul Nord şi tot aici au fost montate şi coşuri de gunoi; alte coşuri de gunoi au fost amplasate pe bd. Pandurilor. De asemenea, DADP a mai realizat marcaje în parcările de la bl. I-6 strada Dacia, de la bl. C10-C15 strada Mihai Eminescu şi bl. G1-P1 strada General Magheru. În ceea ce priveşte pregătirile – demarate deja – pentru sărbătorirea din acest an a Zilei Imnului Naţional în data de 29 iulie, au fost schimbate parţial lămpile de iluminat din parcul Zăvoi, s-a vopsit podul peste lacul Zăvoi, s-au realizat lucrări de întreţinere a fântânii arteziene de pe lac şi s-au realizat marcaje pietonale pe splaiul Independenţei.

Leave a Response