Spaniolii, interesaţi să cumpere Vidra

miercuri, 30 mai 2007

Spaniolii, interesaţi să cumpere Vidra

Aflaţi în aceste zile în vizită la Vâlcea, un grup de investitori din Castellon – Spania, aduşi prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea spun că sunt interesaţi să cumpere staţiunea Vidra. Spaniolii s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean, care le-a promis că va face demersuri pentru a lămuri situaţia terenurilor pe care se află amplasată staţiunea, care aparţin mai multor obşti din zonă. Problema este însă că respective staţiune, ca şi Voineasa aparţine patrimoniului sindical şi, teoretic cel puţin, aceasta nu ar putea fi vândută. În urmă cu trei ani, părinţii cântăreţei Laura Pausini s-au interesat şi ele de posibilitatea cumpărării staţiunii, care intenţia acestora nu s-a materializat din cauza aceloraşi probleme. În vederea lămuririi situaţiei terenurilor, Dumitru Buşe a organizat o întâlnire cu reprezentanţii obştilor Vizita în România a grupului de spanioli a fost organizată de firma Almex Trade, din Bucureşti, împreună cu Consiliul Judeţean Vâlcea. Spaniolii s-au arătat de asemenea interesaţi să cunoască potenţialul de dezvoltare al staţiunilor Călimăneşti-Căciulata şi Voineasa. „Suntem foarte impresionaţi de posibilităţile de a investi în zonă, dar mai ales de modul în care Consiliul Judeţean şi-a manifestat disponibilitatea de a se implica în discuţii şi negocieri pentru realizarea de investiţii în judeţ, de folosirea sistemului informaţional GIS pentru realizarea planurilor de dezvoltare, dar şi de certificarea ISO obţinută recent. Întâlnirea a fost doar una preliminară, de culegere de date, în perioada următoare urmând să se analizeze informaţiile obţinute şi să se planifice alte întâlniri.” - a spus reprezentantul Camerei de Comerţ din Castellon, Joaqin Andres, şeful Departamentului de Promovare Externă.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe