|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Romeo Popescu plagiază cu neruşinare 

 Ruşinică, ruşinică!

Romeo Popescu plagiază cu neruşinare

Din lipsă de timp, de inspiraţie sau uneori din lipsă de redactori unii şefi de gazete de provincie umplu cu uşurinţă spaţii ample din ziarele lor cu materiale în care-şi dau cu părerea. Poate situaţia ar fi acceptabilă dacă şi-ar expune propriile convingeri folosind fraze ticluite de ei. Ce ne facem însă cu cei care copiază cu neruşinare din munca altora? Din păcate lumea află rar de aceste operaţiuni denumite plagiat atunci când copiatul se face după texte apărute nu pe plan local sau în presa centrală ci în presa din alte judeţe. Vă prezentăm azi un astfel de exemplu. „ Infractorul” un individ cu pretenţii mari dar realizări ambigue este Romeo Popescu, şeful ziarului  „Vocea Vâlcii”.  În 31 ianuarie 2007, în ziarul „Ziua de Cluj“ apărea  un editorial semnat de ziaristul Dan Tapalagă şi având titlul „Sistemul anti-Băsescu”. Nu vom reda acum editorialul întreg. Dar iată un pasaj din el : „…Toate temele anti-Băsescu au un handicap: sunt lansate de oameni puţin credibili, prin trompetele lui Vântu, Patriciu, Voiculescu sau PSD, urmăriţi de un cârd de dosare penale. Cum se face că tocmai aceşti oameni îl vor mort? Şi mai ales, de ce?…”  În „Vocea Vâlcii“, ediţia de joi, 01 februarie 2007, apare publicat articolul „Patrulaterul negru anti-Băsescu“ semnat de Romeo Popescu. Iată un fragment din acest material kilometric : „ …Toate temele anti-Băsescu au un handicap: sunt lansate de oameni puţin credibili, prin trompetele lui Vântu, Patriciu, Voiculescu sau PSD, indivizi urmăriţi de un cârd de dosare penale. Cum se face că tocmai aceşti oameni îl vor schimbat pe Băsescu? Şi mai ales, de ce? …„Vă lăsăm pe dumneavoastră să judecaţi singuri cele două texte cu menţiunea că în publicaţia vâlceană amintită apar deseori text luate din alte gazete, drept e că nu toate poartă semnătura lui Romeo Popescu. (N.T.)

Oferim posibilitatea cititorilor noştri să vizualizeze cele două articole (originalul – publicat în „Ziua de Cluj“ si copia din „Vocea Vâlcii“), accesând cele două link-uri:

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=414

http://www.voceavalcii.ro/Editorial/2007-02-01#articolNr1765

PLAGIAT2, -ă, plagiaţi, -te, adj. (Despre opere literare, artistice sau ştiinţifice) Care a fost însuşit (integral sau parţial) de la altcineva şi prezentat drept creaţie personală. [Pr.: -gi-at] – V. plagia.
Sursa: DEX ’98

Leave a Response