|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

Costul promovării pe criterii sexuale 

Costul promovării pe criterii sexuale

În lume, în adevăratele ţări democrate, pentru femei nu a fost o problemă să ajungă în cele mai importante funcţii din stat. A fost vorba de femei cu pregătire temeinică pe plan politic, profesional, educaţional. Promovarea lor s-a făcut nu pentru că purtau fustă , pentru că trebuia atras electoratul feminin, pentru că arătau foarte bine. La noi, mai ales după Revoluţia din 1989 avansarea femeilor s-a făcut oarecum forţat. Iar la ultimele alegeri unele formaţiuni şi-au comandat laude prin presă pentru iniţiativa de a da un număr de locuri procentual femeilor. O inepţie. La fel de bine o organizaţie politică dintr-un anumit judeţ ar fi putut avea o listă întreagă doar cu femei dacă acestea ar fi fost cele mai reprezentative şi potrivite persoane din acea organizaţie politică. Vâlcea a avut de suferit , probabil ca şi alte zone datorită acestor avansări pe criterii de sex. În consiliul municipal au intrat fel de fel de doamne şi domnişoare care nu aveau habar de politică sau administraţie, şi în consiliul judeţean la fel. Am avut reprezentante şi în Parlament ( şi avem şi acum). Ce au făcut ele pe plan legislativ, ce au construit pentru Vâlcea, care a fost contribuţia lor, nimeni nu ştie să spună exact. Dar după alegerile trecute am ajuns să avem şi un prefect femeie. Drept e că una care fusese şi consilier local ba chiar şi viceprimar. Trec peste conceptul extrem de valabil în multe ţări în care în funcţii de acest gen nu poţi ajunge dacă nu ai familie, una normală cu copii, cu responsabilităţi dar este extrem de dificil să păstrezi echidistanţa, să fii imparţial după ce ai fost membru de partid ani buni, ai unui partid către te-a pus în funcţii înalte şi în care sunt şi acum aproape toţi cunoscuţii şi prietenii tăi. Şi să mai fi şi femeie. Una care trebuie să lucreze cu edili, majoritatea bărbaţi, cu lideri politici, cu directori  şi ei aproape toţi bărbaţi. Dacă eşti şi tu bărbat poţi rezolva unele probleme, chiar de serviciu sau ale judeţului ieşind la obere, poţi ridica uneori tonul sau apostrofa pe cineva în alt mod. Ca femeie rişti să te transformi într-o ţaţă, să ai unele ieşiri care pot părea isterice, să fi expusă unor bârfe, unor răutăţi, să nu-ţi poţi impune personalitatea, să nu –ţi fie respectată autoritatea, de fapt să fi lipsită de autoritate şi ce e mai grav să pierzi respectul. Nu cel pentru  tine căci nu ar fi nici o problemă ci respectul clasei politice, al agenţilor economici, al populaţiei, faţă de funcţia de prefect. În fapt faţă de Guvern pentru că tu eşti reprezentantul Guvernului în judeţ. PNL este unul dintre formaţiunile care a încercat să-şi facă un titlu de glorie prin faptul că a dat locuri eligibile, la toate alegerile femeilor. Este normal ca liberalii să încerce să obţină voturi din acest mod de a face politică căci ei sunt cei care în ţara noastră au acordat femeii dreptul de vot. Dar nu ştim dacă este normal ca reprezentantul actualului guvern liberal să fie doamna Handolescu. Nu credem că Anuţa Handolescu reprezintă Guvernul Tăriceanu. Şi cum ea nu a fost nici liberală nici independentă înainte de a fi numită prefect nu vedem ce i-ar împiedica pe liberali să renunţe la ea. Să o mute în alt judeţ sau să o plătească cu 75 la sută din salariu şi să o trimită acasă, la cratiţă, obiect pe care prietenii spun că ştie să-l folosească (oare?!). Iar noul prefect să fie unul bun. Nu neaparat bună!

Nicu Trandafir

Leave a Response