|vineri, octombrie 20, 2017
  • Follow Us!

Cuvinte fără valoare 

Cuvinte fără valoare

Poate mai mult decât orice românii au pierdut, în faţa lor şi a lumii, valoarea cuvântului. Imediat după Revoluţia din 1989 numărul minciunilor a început să crească. Şi creşte progresiv începând de sus în jos. Lumea nu mai crede în cuvinte. Cuvântul dat nu mai are valoare. Fiecare dintre noi ne-am obişnuit să minţim şi să fim minţiţi. Dar şi mai grav este că, atunci când ne încălcăm cuvântul găsim mereu pretextele, motivaţiile pentru aceste gesturi. Pretexte şi motivaţii care înlătură sentimentul de vinovăţie. Îl anulează. Dreptatea e de partea noastră. Mai mult de jumătate din cuplurile care s-au căsătorit legal din 1990 încoace au divorţat. La încheierea actelor de stare civilă, urmate în cea mai mare parte de ceremonii religioase, acei oameni au făcut nişte promisiuni. Ulterior le-au încălcat. Poate nu din vina lor, poate nu din vina ambilor membrii ai cuplului. Dar le-au încălcat. Politicienii, de la nivelul simplului consilier local dintr-o comună la preşedintele statului au depus un jurământ. O mulţime de români ce au ajuns primari, prefecţi, subprefecţi, consilieri judeţeni, deputaţi, senatori, miniştri, au depus jurăminte. Pe care le-au încălcat. Mulţi au dat şi declaraţii, de avere, de necolaborare cu poliţia politică, de neapartenenţă la anumite formaţiuni. Multe din acestea au fost false. Au rămas nepedepsite. Cum nepedepsite vor rămâne şi alte mii de minciuni spuse zilnic. Promisiuni vizând rambursarea unor datorii, promisiuni făcute de patroni unor salariaţi, promisiuni făcute de profesori unor elevi, de copii părinţilor, de primari locuitorilor. Promisiuni neonorate. Tineretul s-a adaptat rapid la acest sistem al cuvintelor fără valoare şi a pierdut, în mare parte, valoarea promisiunilor. Prejudecăţile nu trebuie să te închidă, să te facă prizonier, să te transforme într-un mesager al propriilor frustrări, din contră trebuie să-ţi deschidă orizonturi noi. Orizonturi al unor valori morale acceptate. Dar tineretul este în parte influenţat de comportamentul adulţilor de care-i leagă legăturile de sânge. Dacă o fată simte şi vede că mama ei minte în dragoste, că părăseşte fără motiv, că înşeală, că trădează, că nu-şi respectă obligaţiile autoimpuse de legile scrise şi nescrise va face la fel. Dacă un fiu vede că tatăl îşi trădează partenerii de afaceri, şefii, firma în care lucrează, subalternii sau salariaţii va copia acest model. Iar cei trădaţi şi minţiţi devin şi ei trădători. Sau nebuni. Unele speranţe năruite de dezamăgirile trăite îi transformă pe oameni cu fond bun, pe indivizi structuraţi pe sensibilitate, pe cinste, pe corectitudine. Îi fac răi, îi determină să se răzbune. Dacă nu pot din motive obiective sau subiective să plătească celor care le-au făcut rău vor face rău unor alţi nevinovaţi. Vor deveni insensibili, imuni. Se vor juca cu vieţile şi speranţele altor oameni. Vor spune foarte uşor un promit sau un „ te iubesc” iar în altă zi vor spune şti ceva „ nu te mai iubesc” şi vor închide punţile de legătură cu femeia şi bărbatul care credea în promisiune, care făcuse planuri de viitor, care avea speranţe, care renunţase la unele obiceiuri, relaţii d eprietenii, care făcuse sacrificii pentru a putea construi o relaţie temeinică. Vor pârjoli fără remuşcări un suflet. Şi-l vor modifica ireversibil. În această populaţie , an de an, creşte numărul indivizilor care nu ştiu să iubescă serios, care nu ştiu să muncească serios, care nu pot crede în cuvintele lor. Şi nu mai cred nici în ale altora. Prea multe cuvinte fără valoare.

Traian Guminski

Leave a Response