|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Ion Nicolae a oferit peste 1000 de pachete cu alimente pensionarilor 

 Un iepuraş liberal

Ion Nicolae a oferit peste 1000 de pachete cu alimente pensionarilor

Zilele trecute consilierul municipal Ion Nicolae s-a dovedit a fi un adevărat Iepuraş de Paşti pentru râmniceni. La iniţiativa s-a organizaţia liberală a dăruit pachete consistente cu alimente, dulciuri,fructe, cafea, răcoritoare râmnicenilor. Marţi au fost oferite 100 de pachete unor familii din Ostroveni, miercuri la Casa Pensionarilor din Vâlcea au fost aduse de liberali 1000 de pachete. Majoritatea dintre acestea au fost distribuite unor pensionari de Ion Nicolae ajutat de viceprimarul Constantin Monceanu, consilierul Gheorghe Păsat şi inginerul Ion Florescu. Candidatul liberal la primăria Râmnicului le-a vorbit pensionarilor şi le-a urat sărbători fericite. Apoi, alături de colegii săi de partid a distribuit 200 de pachete în zona Troianu. „ Nu ştiu dacă e mult sau puţin. Ştiu că adversarii noştri vor spune că e un demers electoral ce am făcut noi azi. Eu susţin că este un demers omenesc. Că este uman să-ţi ajuţi semenii mai ales în preajma sărbătorilor. Că fiecare dă după puterea şi inima lui. Noi am dăruit aceste pachete şi vom continua şi zilele următoare. Vom da în fiecare cartier şi la Asociaţia Nevăzătorilor. Valoarea aproximativă a unui pachet este de 30 lei. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în această acţiune şi le urez tuturor râmnicenilor să aibă parte de sănătate şi de linişte .” ne-a declarat Ion Nicolae care a „ îmbogăţit” fiecare pachet făcut cadou cu o cană de porţelan inscripţionată cu numele său. Am asista la distribuirea pachetelor liberale şi am constatat o mare bucurie manifestată deschis de pensionari dovadă că aceştia apreciază ajutorul primit direct din mâna politicienilor mai mult decât cel indirect. (T.G.)

Leave a Response