Clopotele care alungă ploaia, în mijlocul dealului

joi, 5 aprilie 2007

 Vâlcenii din Buneşti au o metodă inedită de a alunga furtunile:

Clopotele care alungă ploaia, în mijlocul dealului

• Comoară blestemată, îngropată la Buneşti

Localnicii din comuna Buneşti au descoperit o metodă inedită de a alunga norii. Ei au pe vârful unui deal o biserică ale cărei clopote fac minuni. Bisericuţa, care ar fi putut fi Mânăstirea Cozia, deoarece domnitorul Mircea cel Bătrân se spune că a intenţionat să construiască pe dealul respectiv Mânăstirea Cozia, dar nu a avut apă suficientă.

Bisericuţa de pe vârful dealului

Bisericuţa se află pe vârful uni deal, „Dealul Mircii”, iar pentru a căra morţii până acolo oamenii din localitate trebuie neapărat să îi transporte cu carul. Se spune că domnitorul Mircea cel Bătrân ar fi turnat chiar şi o fundaţie acolo, dar s-a răzgândit şi şi-a mutat mânăstirea, care avea să-i fie şi loc de veci, pe malul Oltului.

Clopotul care sperie norii

Bisericuţa are un clopot deosebit, cu care localnicii sperie norii şi furtunile. Clopotul respectiv este folosit cu perseverenţă de localnici atunci când ploile nu mai contenesc şi apa ameninţă să inunde casele sau terenurile agricole. Oamenii se strâng atunci la bisericuţa din deal şi trag clopotele cât pot de tare, pentru a „sparge norii”. „Are efect, să ştiţi, de fiecare dată am făcut lucrul acesta şi s-a oprit ploaia. Nu ştim de ce, poate din cauza zgomotului, poate pentru că este un clopot deosebit, dar noi ştim că la noi a funcţionat. Aşa am auzit din bătrâni şi aşa am făcut şi noi.” – spun femeile din localitate. Un alt localnic, despre care am aflat că este chiar tatăl primarului spune că sunetul clopotului i-a ajutat pe săteni chiar vara trecută, să îndepărteze norii şi inundaţiile. „Se foloseşte când este viscol, grindină sau ploi. Cel mai mult a fost tras vara trecută.” – spune George Radi. „Sunt nişte moaşte acolo, îngropate, cred că de aceea ne apără Dumnezeu când tragem clopotele” – spune o femeie din comună, propagând o altă legendă pe care o ştiu localnicii. „Biserica este foarte veche. Oamenii spuneau că în apropierea ei s-ar fi aflat şi o temelie, a unei biserici şi mai vechi, începută de Mircea cel Bătrân, dar acum aceasta nu se mai vede. Eu nu ştiu ce să spun de proprietăţile clopotului, Merg mai mult pe ideea că biserica este construită foarte sus, aşa că zgomotul îndepărtează norii, nu ştiu” – spune şi primarul localităţii, Viorel Radi.

În căutarea comorii îngropate

Oamenii din comună mai ştiu că, legat de construcţia bisericii care datează de pe vremea lui Mircea cel Bătrân se leagă şi o altă poveste, care îi afectează şi acum pe unii dintre ei. Este vorba despre o comoară îngropată undeva, în pădurile din localitate, pe care unii dintre localnici nu au încetat să o caute. „Se spune că haiducii ar fi îngropat comoara respectivă undeva, lângă biserică. Tata îmi povestea că un vecin de-al nostru de acolo, Matalahă se numea ar fi găsit la un moment dat comoara, după care începuse să aibă fel de fel de vise, auzea voci care îi spuneau să o ducă înapoi, de unde o luase, dar el nu a vrut. Apoi i-au murit toţi copiii, unul după altul, şi a îngropat comoara la loc, pe acolo pe undeva. Se poate să fie chiar pe terenul nostru, pentru că noi avem pădurea de acolo, din apropierea bisericii. Comoara nu a mai fost găsită de atunci. Despre clopote ştiu că erau trase tot timpul când venea vreo furtună şi aceasta se îndepărta de sat.” – spune Maria Caliu, originară din Buneşti. În prezent, clopotul - minune a fost dus la reparat, deoarece se fisurase de atâta folosire, iar în locul său au fost montate alte două clopote, pe care oamenii nu au avut până acum ocazia de a le încerca. „Nu ştim dacă funcţionează şi cu cele noi, pentru că sunt puse de câteva luni şi nu au fost inundaţii acum, dar o să le tragem dacă va fi cazul, să vedem ce se întâmplă.” – spune Grigore Matalahă, care serveşte la un local aflat la câteva sute de metri de biserică.     

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe