Prin Parchetul Horezu bate vântul indiferenţei

luni, 19 martie 2007

Prin Parchetul Horezu bate vântul indiferenţei

 

Controlul inspectorilor judiciari, efectuat în perioada 20 septembrie – 13 octombrie 2006, a scos în evidenţă şi alte nereguli la parchetele vâlcene. Astfel, o situaţie specială a fost la Parchetul Horezu, unde îşi desfăşura activitatea un singur procuror şi acela detaşat de la Parchetul Mediaş, cu o vechime în funcţie de şase luni. Prim-procurorul şi alţi doi procurori (din care unul stagiar) se aflau în concedii medicale, iar un altul era detaşat la CSM. Tot deficit de personal este şi la Parchetul Vâlcea, unde lipsesc din schemă nouă procurori. Mai mult, la Parchetul de la Bălceşti, inaugurat cu multă pompă doar de câţiva ani, în prezenţa ministrului justiţiei de atunci, Valeriu Stoica, “se impune efectuarea unor lucrări de întreţinere a sediului şi a sistemului de încălzire”, se specifică în nota inspectorilor. Ca nereguli ale procurorilor se mai specifică faptul că în unele cazuri cercetările au fost tărăgănate, fie din cauza sustragerii de la UP a făptuitorilor, fie din cauza neefectuării unor expertize. La Parchetul d.p.l. Judecătoria Râmnicu Vâlcea în unele dosare procurorii n-au trasmis actele solicitate prin unele comisii rogatorii sau în alte situaţii au fost infirmate soluţiile date de procuror, fie de instanţă fie de conducerea Parchetului (la Drăgăşani). “Lipsa rolului activ al procurorului în exercitarea supravegherii cercetărilor ori în efectuarea actelor de U.P.”, găsesc drept cauză a deficienţelor inspectorii judiciari, care enumeră zeci de dosare grele “trase pe linie moartă”, la Parchetul d.p.l. Judecătoria Râmnicu Vâlcea. La Parchetele din Argeş şi Vâlcea au fost identificat 13 hotărâri nelegale şi netemeinice, în care căile de atac au fost exercitate numai de părţi.

Şoferii băuţi la volan salvaţi de “Drager”-ul neomologat

Cooperativa “Munca în zadar” pare să fi funcţioneze la parchetele din judeţul Vâlcea. Dacă procentul de admisibilitate a căilor de atac în materie penală a fost, per total, la Curtea de Apel Piteşti, de care sunt arondate şi Parchetele vâlcene, de 74,47 %, cel mai scăzut indice de admisibiliztate s-a înregistrat la parchetel vâlcene, de doar 28,57 %. Adică, cu alte cuvinte, procurorii au muncit la greu, au făcut rechizitorii, dar instanţele i-au achitat pe cei trimişi în judecată de procurori. Cea mai mare bătaie de cap le-a dat-o procurorilor, şoferii gasiţi beţi la volan, cărora le-au fost întocmite dosare penale şi au fost trimişi în judecată, unde au fost scoşi basma curată. Explicaţia inspectorilor a fost: “În aceste dosare instanţele au dispus achitarea inculpaţilor (...) cu motivarea că alcoolemia nu a fost calculată corect prin folosirea aparatului etilotest de tip Drager“ care nu era omologat”.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe