Primarul din Tomşani şi un general de Poliţie au construit o biserică

joi, 15 februarie 2007

Primarul din Tomşani şi un general de Poliţie au construit o  biserică

Locuitorii din Tomşani-Vâlcea s-au născut cu credinţă în Dumnezeu, aşa că în fiecare sat s-au înălţat bisericuţe după posibilităţile ctitorilor sau ale ţăranilor din zonă. Până şi primarul din comună a hotărât ca împreună cu un general de Poliţie să facă o “casă a Domnului”, iar construcţia a prins aripi, devenind locul unde localnici îşi caută alinarea durerilor sufletului. Construirea de bisercii ridică şi probleme nebăbuite. În pklin centrul satului Foleşti, brazii plantaţi la punerea primei pietre de temelie au îmbătrânit şi câţiva chiar au căzut peste lăcaşul de cult.

Zilele trecute, locuitorii din satul Foleştii de Sus, comuna Tomşani-Vâlcea, au rămas fără curent electric. Motivul a fost acela că în timp ce încercau să taie câţiva brazi care crescuseră semeţi în apropierea bisericii ce poartă hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, aceştia au căzut peste firele de curent electric, distrugând şi un stâlp de tensiune. Părintele Gheorghe Dumitrescu ne spune că brazii au dat ceva bătaie de cap atât preotului cât şi enoriaşilor. “Pe 23 septembrie se împlinesc 100 de ani de când a fost ridicat lăcaşul de cult. Atunci, în imediata vecinătate a bisericii au fost plantaţi câţiva brazi. Aceştia au crescut aşa de semeţi, iar cu timpul pentru că au îmbătrânit, au început să devină periculoşi. În urmă cu doi ani, câţiva brazi chiar au fost doborâţi şi au căzut pe acoperişul bisericii, făcându-ne pagube serioase. Acum am obţinut toate aprobările ca să-i tăiem pe toţi şi în locul lor să plantăm tuie, care nu cresc aşa de înalte”, ne spune preotul Dumitrescu. Om cu credinţă în Dumnezeu, părintele a ridicat cu forţe proprii, dar şi cu ajutorul localnicilor, o altă bisericuţă şi în satul învecinat, unde preot este fiul său. “În comuna noastră toţşi locuitorii sunt creştini-ortodocşi. Au încercat să infiltreze câţiva baptişti dar n-au avut nici o şansă. Preoţi au ştiut să-şi adune oamenii în jurul lor şi credinţa este la loc de cinste”, spune părintele Dumitrescu.

Calvarul morţilor s-a terminat

Alesul comunei, Dumitru Pearcu, primar de 17 ani la Tomşani, este şi el tot un om cu frica lui Dumnezeu. Aşa se face că împreună cu generalul (r) Gheorghe Botea, acum profesor la Academia de Poliţie, au strâns baierele pungii şi au înălţat o frumoasă bisericuţă în satul Mireşti. “Cele aproximativ 48 de familii, numărând 160 de suflete, nu aveau biserică în sat, aşa că în anul 2002 eu şi domnul general am început construcţia, mâna de lucru fiind a locuitorilor din zonă. Locuitorii din Mireşti erau nevoiţi să treacă dealul şi să ajungă la o biserică din comuna Oteşani, distanţă de aproape patru kilometri, pe un drum desfundat.  Morţii îi cărau cu căruţele trase de boi, iar în iernile grele ceremonialul înmormântării era un adevărat calvar. Din anul 2004 mireştenii au biserica lor. Pământul a fost donat de un localnic, Vasile Botea”, spune alesul. Deşi mai sunt câteva lucruri de finalizat, aşezată pe un vârf de deal, biserica este un simbol pentru locuitorii din zonă.

Bisericuţa din Dumbrăveşti, cărată de măgari

Urcăm în satul Dumbrăveşti şi ne-am fi aşteptat ca drmurile să fie adevărate hârtoape. Nu este de loc aşa, iar mâna de bun gospodar a primarului se simte pe de-a rândul. Pe un vârf de deal, într-un loc de un pitoresc aparte, este o bisericuţă extrem de veche, acoperită cu şită. O femeie, Alexandra Popa, trebăluieşte de zor. Lăcaşul pare o casă bătrânească ce-ţi inspiră un aer de linişte şi împăcare sufletească. Femeia ne arată străchinile din lut şi lingurle de lemn care se folosesc la pomeni, cuptorul unde pâine pe vatră şi turta cu mălai sunt delicatese după care mai, mai că te-ai linge lşi pe degete. “Bisericuţa poartă hramul Sf. Paraschiva şi a fost adusă din localitatea Cârstăneşti, în anul 1720, de nişte călugări. Acolo fusese cuporinsă de flăcări şi oamenii au crezut că este semn rău şi de aceeau au adus-o, cu măgarii, pe acest vârf de deal. Policandrul era din lemn, dar acum a trebuit să-l înlocuim cu altul, că acela era prea îmbătrânit”, spune Vasile Botea, care săpa o palmă de pâmânt în imediata vecinătate a bisericuţei.
Dorel ŢÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe