Şpârle şi Şopârle

joi, 21 decembrie 2006

Şpârle şi Şopârle

# Partidul lui Stolojan, care de fapt încă nici nu e partid, şi-a făcut rost de sediu în Râmnicu Vâlcea. Într-o clădire aparţinând primăriei. Un spaţiu făcut cadou de primar probabil în acte figurând ca spaţiu pentru biroul parlamentar al deputatului Petre Ungureanu. Spaţiul este amenajat de muncitorii de la ACVARIM probabil din dispoziţia directorului Zamfirescu. Director care a trecut de la PNL la PLD împreună cu domnul avocat. Se leagă frumos lucrurile. Iar apoi dacă te leagă cineva începi să ţipi că e o înscenare şi un abuz. Ce ţară frumoasă!

# Tot marele şef de la ACVARIM se laudă faţă de muncitori că a obţinut o creştere salarială pentru ei. Râmnicenii însă vor suporta şi vreo 12 mii de euro primă de  final de an pe care managerul apei potabile vândute populaţiei la preţ de speculă o va încasa pentru rezultatele pe care le-a obţinut. Populaţia continuă să fie jecmănită de această societate.

# Un primar trebuia să dea unui mercenar 20.000. Acesta se plânge  pe la prieteni că nu a primit deocamdată decât 5000. Noi credem că şi aşa este prea mult şi-l înţelegem pe edil pentru că a avut şi alte plăţi de făcut. Iar Julieta nu e nici frumoasa nici deşteapta Vâlcii.

# Câţiva şmecheri i-au băgat în cap unui om cu destule probleme că ar putea pune mâna pe un teren. Un teren bun care ar putea fi apoi plasat cuiva anume pe o sumă bună. Un teren care aparţine oraşului dar care a fost concesionat. De data asta dacă va încerca manevre pe lângă lege chiar nu-i vedem scăparea celui care mai are ceva respect. Şi credem că şi destui bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe