Şpârle şi Şopârle

joi, 16 noiembrie 2006

Şpârle şi Şopârle

# Doi cunoscuţi interlopi din Vâlcea au fost văzuţi constant pe lângă tribunalele unde a fost judecat primarul Mircia Gutău. Prin oraş circulă zvonul despre sume exorbitante care au reprezentat „ cauţiunea” pentru eliberarea edililor Râmnicului. Zvonurile au fost amplificate de răspândirea unor copii de pe un articol recent publicat în ziarul „ Tricolorul”. Oamenii din presa lui Vadim scriu de multe ori suburban şi nu folosesc mereu un limbaj civilizat dar în schimb beneficiază de surse de informare credibile. Când şi cum va ieşi adevărul la iveală numai Dumnezeu ştie. Iar părintele State Burluşi nu are interes să-l întrebe. Nici noi nu credem aceste zvonuri..

# La inaugurarea frumosului River Plaza au fost invitaţi şi cei care au contestat proiectul, l-au atacat constant, au încercat să-l saboteze, au fost roşi de invidie faţă de proprietarii acestui complex comercial. A fost un gest normal din partea proprietarilor să invite pe toată lumea. Nu înţelegem făţărnicia unora din aceşti farisei şi neruşinarea de care au dat dovadă, când şi-au sumat merite pe care nu le au şi au susţinut că s-au bucurat de ridicarea acestei construcţii monumentale şi au sprijinit realizarea ei..

# Un ziarist vechi care-şi face bani frumoşi din munca colegilor din presa locală şi care nu-şi mai încape în piele nici la propriu nici la figurat a comis-o din nou. Acum câţiva ani nu s-a sfiit să se conecteze ilegal la reţeaua de calculatoare din Prefectură şi să pirateze fişierele funcţionarilor copiind toate documentele şi violând secretul corespondenţei. Acum omul şi-a tras ONG cu bani murdari şi execută comenzile unor societăţi comerciale care încearcă să-şi submineze concurenţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe