Edilii Ramnicului au fost eliberati!

vineri, 10 noiembrie 2006

 Edilii Râmnicului au fost eliberaţi!

ULTIMA ORĂ: Curtea de Apel Alba Iulia a decis, vineri, eliberarea edililor din Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău şi viceprimarul Nicole Dicu, acuzaţi de fapte de corupţie, transmite Mediafax

Istoric
Viceprimarul din Râmnicu Vâlcea, Nicolae Dicu, a fost exclus din Partidul Democrat. Anunţul a fost făcut de preşedintele partidului, Emil Boc, care a ţinut să precizeze că PD nu va fi o umbrelă pentru persoanele certate cu legea. Primarul rămâne însă în partid. În acelaşi timp, deputatul social democrat Victor Ponta susţine că s-au făcut presiuni politice, inclusiv de către liderul PD Emil Boc, pentru ca primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, democrat şi el, să fie cercetat în libertate. Ponta a afirmat că, din informaţiile pe care le deţine, rezultă că sâmbătă s-ar fi întârziat în mod deliberat luarea unei decizii în Justiţie asupra primarului din Râmnicu Vâlcea, tocmai pentru ca viceprimarul să îşi asume singur responsabilitatea. Ponta a mai spus că presupusa luare de mită din acest caz arată că „deja încep să se strângă bani pentru campania electorală”. Emil Boc a respins acuzaţiile deputatului Victor Ponta. Boc a afirmat că nu s-a făcut nicio presiune în acest caz şi a anunţat că îl va da în judecată pe Ponta pentru aceste acuzaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe