Afaceri de miliarde marca Gutău

luni, 6 noiembrie 2006

Afaceri de miliarde marca Gutău

• consilierul Ion Nicolae îl acuză pe primarul arestat de inginerii economice

Nu mai puţin de 8 miliarde lei a cheltuit Primăria Râmnicului, în perioada cât Mircia Gutău s-a aflat la conducerea acestei instituţii, pentru achiziţionarea unui număr de 6 locuri de joacă montate în municipiu. În acest sens, într-o singură zi au fost încheiate 9 contracte între Primăria Râmnicului şi SC Şantier CM SRL, pentru aceeaşi investiţie. Practic, au fost defalcate sumele pentru contracte diferite, dar având acelaşi obiect. „Este o inginerie economică. Dacă aveau minte, nu încheiau contractele în aceeaşi zi (31 mai 2006 – n.r.). Voi face toate demersurile legale, la toate instituţiile abilitate pentru cercetarea acestui caz”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă consilierul local Ion Nicolae, cel care a făcut publică această afacere marca Gutău. „ Ziarul de Vâlcea” a atras atenţia edilului arestat Mircia Gutău, pe când se afla încă în libertate că aceste contracte par dubioase. Noi am relatat de mai multe ori, chiar cu riscul de a fi criticaţi de presa concurentă slugarnică edilului despre aceste manevre suspecte. Am scris şi despre intervenţia consilierului local Gigi Matei (PSD) care într-o şedinţă de consiliu a avut „ imprudenţa” de a spune că preţul pentru aceste locuri de joacă este exagerat şi că un mare concern din România a achiziţionat locuri de joacă asemănătoare pentru a le monta în vecinătatea unor benzinării iar acestea au costat cu cel puţin 50 la sută mai puţin decât cele ale primăriei. Pentru specialişti dar şi pentru amatori este evidentă „fragmentarea” contractelor. Adică toate dotările dintr-un loc de joacă au fost trecute separat în mai multe contracte pentru a nu se face licitaţie şi pentru ca, după analizarea unor oferte ( ştie toată lumea cum se fac aceste aranjamente) să poată fi încredinţate direct unei firme. Aceiaşi firmă a luat în final toţi bani. Sume imense. Avem copii de pe toate aceste contracte dar nu putem umple trei pagini de ziar cu ele. Asigurăm însă vâlcenii că preţurile sunt exorbitante ca şi în cazul „ fântânii de aur” din Parcul Zăvoi în care administraţia a achitat 3 miliarde pentru câţiva metri de ţeavă subţire. Adică preţul corect dacă ţevile erau din aur. E incredibil cum s-au putut da peste 800 de milioane pentru un gărduleţ de lemn din jurul unui loc de joacă sau peste 100 de milioane pentru un balansoar format dintr-o ţeavă îndoită şi două scaune de plastic. Toate contractele sunt semnate de primarul arestat şi de doi înalţi funcţionari din primărie. Consilierul liberal Ion Nicolae spune că el şi colegii săi şi-au dat acordul prin vot pentru realizarea acestor spaţii de joacă dar că nu au putut afla sumele cheltuite tocmai pentru că nu s-a organizat licitaţie. „ Imediat ce am intrat în posesia acestor documente ne-am sesizat. Am convocat conferinţă de presă pentru a vă sesiza pe dumneavoastră şi opinia publică şi am înaintat copii către toate organele de cercetare abilitate. „Dealtfel surse sigure din DNA Piteşti ne-au confirmat că procurorii anticorupţie aveau deja aceste documente şi că instrumentează acum căutând elementele care ar putea declanşa noi urmăriri penale.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe