USG, victimă a căpuşelor politice

luni, 30 octombrie 2006

USG, victimă a căpuşelor politice

 

Din ceea ce au fost cândva Uzinele Sodice Govora SA a mai rămas doar o umbră. Producţia şi numărul angajaţilor s-au redus foarte mult faţă de perioada imediat următoare după 1989. Într-un târziu, societatea vâlceană a fost privatizată, suma încasată de APAPS fiind mult mai micã decât se sperase anterior, atât din cauza datoriilor imense, cât şi pentru faptul cã nu s-a gãsit un cumpãrãtor. Nu mai insistăm acum pe ceea ce s-a întâmplat după privatizarea USG, cum fraţii Cristescu au tăiat uzina şi au vândut-o la fier vechi. Este ştiut faptul că acum USG se află în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin intermediul CET-ului Govora, care este acţionar majoritar la ruina de pe Platforma Chimică – Sud. Ceea ce dorim să facem acum este o scurtă radiografie a dezastrului acestei societăţi, care altădată era eficientă şi cu perspective reale de dezvoltare şi modernizare. Când vorbeşti despre ceea ce s-a întâmplat la USG nu ai cum să-l omiţi pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, care a pus şi el „umărul“ la acest dezastru. Buşe este omul din teritoriu al megapatronului Voiculescu, preşedintele Partidului Conservator, ale cărui interese (nu tocmai pozitive) s-au intersectat de multe ori într-un mod nefericit cu destinele Platformei Chimice din judeţul Vâlcea şi în special cu cu cele ale Uzinei Sodice Govora. După ce ani de zile a avut afaceri cel puţin dubioase cu această întreprindere, Buşe pozează acum în postura de salvator al USG. De parcă noi toţi (vâlcenii în general şi ziariştii în special) am fi nişte proşti, iar el un mare deştept (ca să nu spunem şmecher!)!

 

Dumitru Buşe – afaceri păguboase pe cârca Platformei

 

Este un om cu multe funcţii: preşedinte al Consiliului Judeţean, preşedinte al PC Vâlcea, fost director al BANCOREX Vâlcea, patron al unui local select, acţionar la mai multe societăţi comerciale, fost membru în Consiliul de Administraţie al USG şi fost director economic al USG în perioada 1985-1995. Printre altele, el nu a ratat-o nici pe aceea de "cãpuşã" pe "corpul" USG... Între firma Intergrup Com SRL (printre ai cãrei acţionari se afla şi Dumitru Buşe) şi USG s-a încheiat, în 2002, un contract de comision pentru livrarea în Ungaria a câtorva sute de tone de sodă calcinată. În acea perioadă, din Consiliul de Administraţie al USG fãcea parte şi onorabilul Dumitru Buşe, fãrã sã fie împiedicat de vreun conflict de interese între comerciantul şi membrul în CA, Dumitru Buşe. Despre modul în care a activat în acea perioadã şeful PUR Vâlcea în cadrul CA al USG, un document emis de SC USG SA afirmã: "Cunoaşte foarte bine problemele societãţii şi şi-a adus o foarte importantă contribuţie la deciziile Consiliului de Administraţie". Printre aceste decizii a fost şi aceea de aprobare a contractelor cu SC Intergrup Com SRL. În aceeaşi perioadă, 70 la sută din exportul de sodă al USG se făcea printr-o firmă (Govcrest INT) al cărei acţionar majoritar este Dan Voiculescu, preşedintele Partidului Conservator, implicit şi al lui Dumitru Buşe, şi un fruntaş liberal, Traian Dobrinescu, patronul SC Trado SRL Râmnicu Vâlcea, care a fãcut o afacere interesantã cu USG-ul, el livrând, în 2002, sãpun în valoare de 454.319.598 de lei. Acest lucru demonstreazã cã societatea vâlceană nu era căzută întru totul în mrejele PC-ului. O obscurã firmã din Drobeta Turnu Severin, respectiv SC Neferal SRL, era cât pe ce sã gãureascã bugetul USG, reuşind într-o primã fazã sã vândã câteva tone de plumb la un preţ de opt ori mai mare decât cel practicat pe piaţa românească. La începutul anului 2002 a fost întocmită, de către responsabilul cu aprovizionarea cu materiale metalurgice neferoase din USG, o comandă pentru 5.100 de kilograme de plumb. Comanda a fost înaintată către unicul producător de plumb din ţarã, SC Sometra SA Copşa Micã. Au fost primite douã oferte, în care se specifica doar cã marfa trebuie achitatã în avans, fãrã a fi specificat însã şi preţul. În cursul lui 2002 era programată reparaţia a patru coloane carbonatare, pentru aceasta fiind necesar plumbul pentru etanşare. Persoana responsabilã cu aprovizionarea cu plumb a modificat, cu de la sine putere, pe comanda aprobatã de conducerea USG numele furnizorului şi preţul. Drept urmare, USG s-a trezit cu 5.392 de kilograme de plumb, necorespunzãtor din punct de vedere calitativ şi de opt ori mai scump decât cel produs de Sometra SA, furnizorul tradiţional.

Sute de milioane în publicitate

În data de 5 iunie 2001, între Interfrance Media, reprezentată de Marian Martinez, şi USG, reprezentatã de directorul Ion Popescu, s-a încheiat un contract de publicitate unde Interfrance Media publicã pe un sfert de paginã reclame pentru USG în raportul pentru România, pentru a se distribui cu "Le Monde" şi cu "Handlesblatt". Termenii financiari ai înţelegerii mai sus-menţionate implică faptul că suma totală de 68.400 USD se va plăti astfel: prima plată, de 15.000 USD, în august 2001, a doua plată, de 35.000 USD, în septembrie 2001, plata finală, de 18.400 USD, în octombrie 2001. În 2001, USG avea o situaţie financiară care (după cum spun experţii) era departe de a-i permite sã angajeze plata a aproape 70.000 de dolari pentru o reclamã de un sfert de paginã, chiar şi într-un cotidian prestigios, care apare în strãinãtate. În acea vreme, nimeni nu l-a întrebat pe directorul Ion Popescu, proaspãt descins din înalturi, de la Bucureşti, ce rost are o astfel de cheltuialã extravagantã şi nici dacã aceastã cheltuialã va avea vreo eficienţă. Ion Popescu nu pierdea nici o ocazie să precizeze că a fost pus director la USG de cãtre PSD şi cã acolo el făcea politica PSD.

Voiculescu nu-şi cunoaşte afacerile?

„Este un caz clar de manevră necinstită atunci când o persoană, care este membru în Consiliul de Administraţie al unei societăţi comerciale cu capital de stat face afaceri prin societatea al cărei patron este, cu firma de stat", a declarat preşedintele PC, Dan Voiculescu, referindu-se la situaţia de la USG. El a promis cã va cerceta întregul dosar pentru a se edifica cu privire la afacerile care s-au derulat la societatea vâlceanã. "Afacerea cu pricina a fost profitabilã pentru USG şi s-a desfãşurat cu acordul sindicatului", ne-a declarat Dumitru Buşe, în intenţia de a se scuza. Această parte a afirmaţiei nu respectă adevărul, deoarece afacerea Intergrup Com - USG a făcut obiectul unei interpelări adresate de sindicatul "Sodistul" conducerii societăţii. "Acel contract de publicitate a avut aprobarea CA şi a AGA, precum şi a conducerii APAPS. Pentru încheierea contractului am primit recomandãri din partea APAPS şi a preşedintelui Ion Iliescu, acest contract fãcând parte dintr-o campanie publicitarã în favoarea României, iar noi ne aflam atunci în plină campanie de promovare a imaginii pentru admiterea în NATO", a declarat fostul director general al USG, Ion Popescu. El a mai precizat că acel contract de publicitate "nu a fost achitat în totalitate", iar valoarea conţinea şi TVA, ceea ce ar însemna că valoarea reală ar fi fost mai mică, iniţial, solicitându-se o sumã mai mare, respectiv 90.000 de dolari. În acea perioadã USG avea contracte de publicitate la fel de mari şi cu ziare centrale, scopul fiind acelaşi, de promovare a imaginii României.

Nicu Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe