|duminică, septembrie 24, 2017
  • Follow Us!

Consiliul Judeţean împarte câteva miliarde bune 

Consiliul Judeţean împarte câteva miliarde bune

Vineri, 29 septembrie, începând cu ora 14.00 va avea loc o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea. Consilierii vor dezbate şi un proiect de hotărâre care  face referire la alocarea unor sume pentru unele unităţi din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi pentru câteva localităţi. Aceşti bani vor fi alocaţi pentru acoperirea unor cheltuieli iminente. Se propune alocarea sumei de un miliard de lei care vine să completeze cele două miliarde de lei alocate de Ministerul Sănătăţii, în vederea reabilitării centralei termice pentru asigurarea apei calde şi căldurii pe perioada sezonului rece  la Spitalul Judeţean. 4 miliarde de lei vor fi repartizaţi pentru dezăpezirea drumurilor judeţene, în iarna 2006-2007 . Alte 5 miliarde de lei sunt necesare Muzeului de Istorie Vâlcea, pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii capitale . Urmează „ mărunţişul” : 300 de milioane de lei pentru podul de la Şirineasa , 250 de milioane de lei pentru Rădăcineşti, Berislăveşti , 700 de milioane pentru podul de la Trepteanca, Dănicei , 700 de milioane de lei, pentru asigurarea unei soluţii temporare pentru crearea unui acces în comuna Goleşti, unde cinci sate sunt aproape izolate de restul comunei , 400 de milioane de lei pentru un pod de la Racoviţa , 250 de milioane de lei pentru acoperirea unor cheltuieli pricinuite de infiltraţiile petroliere în pânza freatică, 200 de milioane de lei pentru un pod în comuna Pietrari. (T.G.)

Leave a Response