Junii liberali au făcut mişto de Băsescu şi de democraţi

luni, 18 septembrie 2006

 BĂILE OLĂNEŞTI. Şcoala politică liberală I.G. Duca

Junii liberali au făcut mişto de Băsescu şi de democraţi

În perioada 14-17 septembrie, la Băile Olăneşti a avut loc cea de-a V-a ediţie a şcolii politice liberale I.G. Duca, sub titulatura de „Uniunea Europeană – O viaţă cu noi reguli” (proiect demarat de tinerii liberali). Au fost prezenţi circa 70 de reprezentanţi ai organizaţiilor TNL din 41 de judeţe, dar şi invitaţi de marcă de la vârful partidului – Ludovic Orban (preşedintele TNL Bucureşti), senatorul Teodor Meleşcanu (vicepreşedinte PNL), senatorul Cristian David (ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională), precum şi preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu, liderul TNL Vâlcea, Bogdan Pistol şi consilierul municipal Bogdan Badea. Costul manifestării s-a ridicat la circa 150 milioane lei.

Teme de discuţie

În cele trei zile cât a durat şcoala politică, la Hotelul Suprem din Băile Olăneşti au avut loc o serie de luări de cuvânt, în cadrul acestora fiind abordate o serie de teme interesante. Dintre acestea, putem aminti intervenţiile lui Cristian David – „Reguli generale de implementare a aquis-ului comunitar”, Tudor-Alexandru Chiuariu (şeful Departamentului pentru Lupta Antifraudă) – „Gestionarea fondurilor europene”, Emilian Frâncu – „Protejarea patrimoniului cultural românesc. Rolul mass media în realizarea acestui deziderat”, Petre Ungureanu (deputat) – „Reforma în justiţie”, Ingrid Zaarour (preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) – „Proprietatea – evoluţie şi perspectivă”, Ludovic Orban – „Reforma în administraţia publică locală”, Teodor Meleşcanu – „Politica externă a României din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Romeo Nicoară (consilier personal al primului ministru) – „Politici publice ale Guvernului României în domeniul tineretului – Legile Tinerilor”. Programul şcolii a fost completat cu vizite la obiective culturale (Muzeul I.G. Duca de la Măldărăşti şi mormântul lui Duca de la Biserica Urşani), mese câmpeneşti şi focuri de tabără la Vaideeni şi decernări de diplome.

Băsescu şi democraţii, luaţi la caterincă

Nu au lipsit nici declaraţiile belicoase. După ce Ludovic Orban a oferit cel puţin 7 motive pentru care tinerii liberali nu au ce învăţa de la preşedintele Traian Băsescu (au fost evocate câteva dintre „viciile acestuia”: condusul automobilului în stare de ebrietate, consumarea de şampanie direct din sticlă în Piaţa Universităţii, gafele politice), în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la finalul şcolii politice, tinerii liberali vâlceni nu s-au lăsat mai prejos şi au făcut deliciul tuturor cu două referiri acide, atât la Traian Băsescu, cât şi la democraţi. Întrebat de ce nu a fost invitat şi Băsescu la această şcoală politică, Bogdan Badea a răspuns: „Noi am fost mereu mai originali şi am început tradiţia acestor şcoli cu mult timp înaintea altora. Dar mergând pe principiul că ce face omul face şi maimuţa, ceilalţi tineri s-au luat după noi. Suntem originali şi din această cauză nu ni s-a părut necesar să-l chemăm pe Băsescu”. La rândul său, Bogdan Pistol şi-a manifestat părerea potrivit căreia prezenţa lui Băsescu era chiar oportună: „Cadrul era propice: era şi vin, era şi friptură, ba chiar şi locuri de parcare”.

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe