Senatorul Jurcan se întâlneşte cu Angela Merckel

luni, 11 septembrie 2006

Senatorul Jurcan se întâlneşte cu Angela Merckel

 

Săptămâna aceasta, senatorul democrat Dorel Jurcan va fi prezent la Berlin, în calitate de preşedinte al Clubul 01 – Clubul Investitorilor din România, unde va avea o serie de întâlniri importante. Dintre acestea, se detaşează cele cu cancelarul Germaniei, Angela Merckel, cu oserie de reprezentanţi ai societăţilor de stat germane, agenţi economici precum şi cu o serie de membri ai Clubului 01. Trebuie menţionat faptul că acest club a luat fiinţă pe lângă Comisia Economică din Senatul României. “De la o vreme, asistăm la o tendinţă a firmelor româneşti de a investi în Germania. În acest context, sper să dăm şi noi o mână de ajutor potenţialilor investitori. Şi la Vâlcea Clubul 01 are o filială, care însă nu prea e funcţională. Voi depune toate eforturile pentru a schimba în bine această stare de lucruri“, a spus în cadrul unei recente conferinţe de presă senatorul Dorel Jurcan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe